UPDATE Tiberiu Nițu a plecat de la sediul Ministerului Justiției

UPDATE Tiberiu Nițu a plecat de la sediul Ministerului Justiției

ORA 17.29 Procurorul general Tiberiu Nițu a părăsit miercuri, în jurul orei 17,00, sediul Ministerului Justiției, unde a fost convocat de ministrul Raluca Prună în legătură cu implicarea sa în scandalul legat de folosirea coloanei oficiale. La plecarea din sediul MJ, Tiberiu Nițu a refuzat să facă orice fel de declarații cu privire la rezultatul discuțiilor avute cu ministrul Justiției.

ORA 16.23 Tiberiu Nițu discută cu ministrul Prună la MJ în urma scandalului privind coloanele oficiale

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, discută, miercuri, la MJ, cu ministrul Justiției, Raluca Prună, după ce acesta a fost implicat în scandalul legat de folosirea coloanei oficiale.

Raluca Prună a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe la Palatul Victoria, că va discuta cu Tiberiu Nițu în legătură cu implicarea sa în ancheta privind folosirea ilegală a coloanelor oficiale.

"Nu am vorbit cu procurorul general. (...) O să vorbesc astăzi (miercuri — n.r.) cu procurorul general și, dacă este cazul, o să fac declarații după ce o să discut cu domnia sa. (...) Nu am făcut o analiză preliminară pe care să o prezint presei la acest moment, sigur că lucrez la acest lucru. (...) Am fost la Consiliul JAI, (...) lucrurile au survenit în weekend, există un comunicat al DNA și cred că și în privința domnului Nițu și în privința oricărui funcționar, demnitar al statului român rigoarea ne cere să discut cu acea persoană", a afirmat ministrul Justiției.

Ea a mai spus că nu exclude în cazul procurorului general absolut nicio variantă prevăzută de lege. "Nu exclud absolut niciun fel de variantă, pentru că legea prevede asta. Există posibilitatea menținerii, există posibilitatea revocării. Deci iau în calcul absolut orice fel de instrument pe care îl am la dispoziție prevăzut de legea română în vigoare. Trebuie să discut ca să ascult toate opiniile", a explicat ministrul.

Procurorul general Tiberiu Nițu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoțit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie-noiembrie 2015 , au declarat marți pentru AGERPRES surse judiciare.

Una dintre cele două infracțiuni de abuz în serviciu de care este acuzat Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, are legătură cu încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu