UPDATE Turcia: Cel puțin 4 polițiști morți și 20 de răniți într-un atac cu mașină-capcană la Diyarbakir

Cel puțin șapte polițiști au murit și alte 27 de persoane, printre care 14 civili, au fost rănite joi în orașul Diyarbakir, din sud-estul Turciei, într-un atac cu mașină-capcană, informează DPA, citând postul de televiziune CNN Turk.

Explozia s-a produs în cartierul Baglar, în apropiere de stația de autobuz, la trecerea unui microbuz în care se aflau membri ai forțelor speciale de poliție, mai precizează sursa citată. Trei dintre polițiștii răniți s-ar afla în stare gravă.

Potrivit AFP, care citează autoritățile locale, explozia a fost provocată de detonarea de la distanță, prin telecomandă, a unui vehicul încărcat cu explozibili.

Atacul are loc în preziua unei vizite a premierului Ahmet Davutoglu în oraș, care are prevăzute întâlniri cu locuitorii din oraș și o evaluare a pagubelor produse de lupte, notează AFP.

Diyarbakir, cel mai mare oraș din sud-estul Turciei, a fost afectat de mai multe valuri de violență din cauza luptelor dintre rebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și forțele de securitate. Până în prezent atacul nu a fost revendicat, dar în trecut o ramură radicală a PKK a revendicat două atacuri cu bombă de la Ankara.

Primul, produs la 17 februarie, a vizat un autobuz militar și a provocat moartea a 29 de persoane, majoritatea soldați, iar al doilea, care a avut loc o lună mai târziu în apropierea unei stații aglomerate, s-a soldat cu moartea a 37 de oameni.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Ștefan, editor: Vicențiu Purcărea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...