UPDATE Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, reținut de DNA

UPDATE Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, reținut de DNA

UPDATE ORA 16.19 Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Radu Ionescu, a fost reținut marți de procurorii DNA Ploiești într-un dosar în care este acuzat că a luat mită un autoturism pentru acordarea de contracte în mod preferențial. Radu Ionescu a fost scos încătușat din sediul DNA după patru ore de audieri, acesta nedorind să facă declarații presei.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 1 martie 2016, a inculpatului

IONESCU CEZAR LIVIU RADU, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, la data faptelor și în prezent, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii noiembrie 2006, inculpatul Ionescu Cezar Liviu Radu, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, a pretins și primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză) un autoturism marca Volkswagen Golf, în valoare de 22.347 euro, în scopul de a sprijini societatea acestuia din urmă referitor la derularea unor contracte de lucrări încheiate cu Consiliul Județean Prahova și efectuarea la timp a plăților aferente.

Autovehiculul în cauză a fost primit prin intermediul unei alte firme care, în perioada 22.12.2006 - 11.05.2009, a achitat ratele de leasing din sumele virate de societatea omului de afaceri, în baza unui contract fictiv încheiat între cele două societăți.

Inculpatului Ionescu Cezar Liviu Radu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI Prahova.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

ORA 12.18 Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, adus cu mandat la DNA

Vicepreședintele CJ Prahova, Radu Ionescu, a fost adus, marți, cu mandat, la sediul DNA Ploiești pentru a fi audiat în legătură cu fapte de corupție care ar fi fost comise în mandatul pe care acesta l-a deținut anterior, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, Radu Ionescu ar fi suspectat că a primit cu titlu de mită un autoturism în valoare de 26.000 euro pentru a acorda în mod preferențial contracte unei anumite firme de construcții.

Sursele citate au precizat că mașina respectivă ar fi fost primită de Ionescu în 2007, când era vicepreședinte al CJ, ratele de leasing pentru achitarea autoturismului fiind încheiate în 2009, iar în această perioadă Ionescu s-a folosit de respectivul autoturism.

Radu Ionescu a fost vicepreședinte CJ Prahova în perioada 2004-2008, el deținând și în prezent aceeași funcție în care a fost numit în primăvara anului 2015 din partea UNPR Prahova.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Așa o fi? /

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria