UPDATE Zece morţi, 15 răniţi după ce o camionetă a intrat între pietoni la Toronto

O camionetă a trecut de pe carosabil pe trotuar, între pietoni, luni, la Toronto; incidentul s-a soldat cu nouă morţi şi 16 răniţi, potrivit primului bilanţ anunţat de poliţia canadiană, dar unul dintre răniţi a decedat ulterior, transmite Reuters.


Foto: (c) Chris Donovan / REUTERS


Şoferul a fost reţinut şi identificat, a declarat presei şefului poliţiei din metropolă, Mark Saunders. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 25 de ani, pe nume Alek Minassian, care nu s-a mai aflat în atenţia poliţiei. Forţele de ordine nu pot preciza încă dacă el a acţionat cu intenţie şi care ar putea fi mobilul său în acest caz.

Foto: (c) TWITTER / @SOPHFLYPRO/via REUTERS


Ministrul canadian pentru siguranţa publică, Ralph Goodale, a afirmat că ancheta va fi de durată, dar nu există indicii privind implicaţii de securitate naţională.


Foto: (c) Carlo Allegri / REUTERS


Traseul prin mulţime al vehiculului - o camionetă de culoare albă - a avut o lungime de peste un kilometru şi jumătate.

Foto: (c) Carlo Allegri / REUTERS


Incidentul s-a produs la ora locală 13.27 (17.27 GMT, 20.27 ora României), într-o intersecţie importantă din nordul metropolei din statul canadian Ontario.

Foto: (c) SOCIAL MEDIA / REUTERS


AGERPRES


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN