USR PLUS spune că poluarea în Capitală a crescut cu 97% la o lună de la demiterea lui Berceanu de la Garda de Mediu

USR PLUS spune că poluarea în Capitală a crescut cu 97% la o lună de la demiterea lui Berceanu de la Garda de Mediu

USR PLUS susţine că măsurători ale calităţii aerului arată că nivelul de poluare din Bucureşti ar fi crescut cu 97% în luna octombrie faţă de perioada iulie-septembrie.

Formaţiunea atrage atenţia asupra faptului că această creştere a poluării se înregistrează la o lună de la demiterea lui Octavian Berceanu din funcţia de comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu.

"Rezultatele obţinute de Octavian Berceanu, în cele 6 luni ca şef al Gărzii Naţionale de Mediu, au dispărut în fumul gros care a reînceput să intoxice plămânii bucureştenilor. La o lună de la demiterea lui Octavian Berceanu de către Florin Cîţu, arderile ilegale de deşeuri de la marginea Bucureştiului au reînceput în forţă, iar senzorii de măsurare a calităţii aerului s-au înroşit din nou, arătând valori de peste 5 ori mai mari faţă de limita legală. Doar în luna octombrie, nivelul de poluare din Bucureşti a crescut cu 97% faţă de perioada iulie-septembrie a anului acesta", scrie USR PLUS pe Facebook.

USR PLUS menţionează că în perioada în care Octavian Berceanu s-a aflat la conducerea Gărzii de Mediu au fost efectuate peste 1.500 de controale în teren, care au rezultat în sesizări penale, şi că numărul acestor controale a fost de 10 ori mai mare faţă de anul anterior. În plus, valorile amenzilor aplicate s-au dublat faţă de 2020.

"A fost cea mai de succes perioadă a instituţiei din ultimii 20 de ani. Ca rezultat, o perioadă am respirat aer normal. Performanţa lui Octavian Berceanu a fost, însă, sancţionată cu demiterea, iar în locul lui a fost reinstalată Mărioara Gătej, cea care a condus instituţia în 2020, când toţi indicatorii de poluare erau roşii şi când România a fost condamnată de Curtea de Justiţie pentru eşecul sistematic de a reduce poluarea din Bucureşti. Sperăm că cei responsabili de rezolvarea problemei poluării vor realiza că respirăm cu toţii acelaşi aer şi vor lua măsurile necesare", se arată în postare.

La rândul său, Octavian Berceanu le-a reproşat angajaţilor de la Garda de Mediu că stau "cu mâinile în buzunare" în timp ce în Sinteşti (Ilfov) sunt "zeci" de focuri pentru topirea cablurilor.

"Azi mi-a plesnit obrazul de ruşine când am văzut foştii colegi din Garda de Mediu stând cu mâinile în buzunare, luaţi prin surprindere de zecile de focuri făcute în Sinteşti pentru topirea cablurilor. Ilfovul a devenit capitala infracţionalităţii de mediu în doar o lună. Îmi cer scuze în faţa celor 4 milioane de oameni cu plămânii afumaţi zilnic, cu comorbidităţi, în plină pandemie", a scris el. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Țiitoarea l-a înșelat pe Dragnea! Încornoratul și-a făcut bagajele și a părăsit casa cumpărată cu banii lui

2 Fata lui Nuțu Cămătaru...

3 Rusia, la granițele României? / Manevra președintelui nu mai pare atât de revoltătoare, nu-i așa?

4 Află ce vechime în muncă ai cumulat şi dacă ţi s-au plătit contribuţiile pentru pensie

5 ULTIMA ORĂ / Rusia ar ajunge până la granița cu România! / Cotidianul german BILD dezvăluie planurile lui Putin de…