Vacanță de 3.300 € în Turcia: români dezgustați de mizerie și gândaci la un hotel de 5 stele

O vacanță mult așteptată în Turcia s-a transformat într-un coșmar pentru o familie de români, care a plătit 3.300 de euro pentru un sejur la un hotel de cinci stele din Marmaris. În loc de relaxare, aceștia au descoperit un complex turistic plin de gândaci, cu o curățenie precară și servicii sub standardele așteptate, ajungând să numească experiența drept un "dezastru".

O familie de români, compusă din doi adulți și doi copii, a avut parte de o experiență extrem de neplăcută în timpul vacanței sale în Turcia, la sfârșitul lunii iunie. Deși a achitat suma de 3.300 de euro pentru un sejur la hotelul Orka Lotus Beach din Marmaris, o renumită stațiune turistică, așteptările de un concediu relaxant s-au spulberat rapid. Turistul care a împărtășit experiența pe grupul Forum Turcia de pe Facebook a descris situația drept un "dezastru", semnalând probleme majore de igienă, mâncare de calitate inferioară și prezența neplăcută a gândacilor în întregul complex.

Hotelul unde a fost cazată familia de români

Hotelul unde a fost cazată familia de români Foto: sursa: Forum Turcia/FB

Alegerea hotelului Orka Lotus Beach a fost făcută pe baza recenziilor pozitive și a recomandărilor primite de la agentul de turism. Cu toate acestea, realitatea de la fața locului a contrazis promisiunile. Conform relatărilor, la sosire, turiștilor li s-a alocat o cameră cu vedere parțială la mare, deși plătiseră pentru o cameră cu vedere completă. Doar după numeroase discuții și intervenția unui manager, familia a reușit să obțină camera corectă în a doua zi a sejurului. Aspectul general al hotelului a fost descris ca fiind extrem de murdar, iar atitudinea personalului de la recepție ca fiind "deloc politicoasă".

Nu am văzut în Turcia un hotel mai murdar ca acesta. Uși de la WC rupte, murdare, mi s-a creat impresia că nu se face curățenie în hotel deloc. Recepția, deloc politicoasă. Mi s-a dat o cameră cu vedere parțială la mare, cu toate că am achitat pentru vedere la mare. După multe contraziceri, am obținut camera a doua zi și numai atunci când am cerut să discutăm cu un șef. – Turista

Nemulțumirile au continuat și în privința serviciilor de restaurant. Mâncarea a fost calificată drept „de proastă calitate, picantă și foarte puțină”, cu cozi lungi la servire, departe de standardele unui local de cinci stele. Băuturile, ceaiul și cafeaua erau disponibile doar de la aparate, preparate de către turiști în regim self-service. Un alt aspect criticat a fost comportamentul ospătarilor: „Chelnerii nici nu se apropiau să te servească dacă nu le dădeai bacșiș,” a subliniat turista. **„Gândacii mișunau prin tot hotelul”** Însă, cea mai șocantă problemă semnalată a fost invazia de gândaci. Femeia a descris cum insectele puteau fi observate în mai multe zone ale complexului, inclusiv în spațiile folosite pentru relaxare.

Dar cireașa de pe tort au fost gândacii de bucătărie care mișunau prin tot hotelul, inclusiv plajă, bazin. Îmi era groază când îi vedeam. Hotelul merită maximum 1. Prețul a fost destul de mare pentru asemenea condiții. – Turista

Pentru a diminua impactul negativ al experienței hoteliere, familia a ales să petreacă cât mai mult timp explorând frumusețile stațiunii Marmaris.

În fiecare zi parcă trăiam într-un vis urât când vedeam toate aceste neajunsuri ale hotelului. Împrejurimile erau frumoase și ieșeam seara la plimbare, plaja OK, kids clubul nu activat niciodată în 7 zile. Într-un cuvânt, vacanța noastră a fost un dezastru, noroc că am mai vizitat Marmaris și cumva uitam în ce mizerie de hotel suntem. – Turista

Explorează subiectele:

VacanțăTurciaMarmaris


Citește și:

populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la CCR! / Trei judecători denunță autosesizarea ilegală a Curții

2 Surpriză de proporții / Rusia ar fi golit celebrul depozit de explozibili de la Cobasna, din Transnistria, supranumit „Hiroshima Europei”!

3 Construcțiile uriașe de pe Autostrada A1 care schimbă Valea Oltului. Cum avansează lucrările la pasajul pentru urși și tuneluri

4 Septembrie se anunță mai cald decât de obicei: Vreme de vară în majoritatea țării

5 Râcă la PSD din cauza lui Georgescu...