Val de explozii la bancomatele din Germania, unde aproximativ 60% din achiziţiile zilnice sunt plătite în numerar

Val de explozii la bancomatele din Germania, unde aproximativ 60% din achiziţiile zilnice sunt plătite în numerar

În oraşul german Ratingen, exploziile unor bancomate sunt un subiect fierbinte. Două au fost aruncate în aer luna trecută, în aceeaşi dimineaţă, devreme, la sucursalele Santander şi Deutsche Bank, aflate una în faţa celeilalte, aproape de piaţa principală a suburbiei Duesseldorf, scrie Reuters, conform Hotnews.

În urmă cu un an, locuitorii apartamentelor de deasupra băncii Santander ceruseră în justiţie, fără succes, ca bancomatele să fie îndepărtate, din cauza temerilor că ar putea fi atacate.

În Germania hoţii aruncă în aer bancomate mai mult de unul pe zi. Atacurile au crescut cu peste 40% din 2019, potrivit Ministerului de Interne, iar anchetatorii spun că doi factori conduc la această creştere.

Cea mai mare economie a Europei are 53.000 de bancomate, un număr disproporţionat de mare care reflectă preferinţa germanilor pentru numerar, mai degrabă decât pentru carduri bancare. Ţara se mândreşte, de asemenea, cu o reţea extinsă de autostrăzi, sau Autobahns, pe o mare parte din care nu se aplică nicio limită de viteză.

Bande de olandezi, responsabile pentru 70-80% din atacurile la bancomatele din Germania

Ratingen se află la doar 70 de kilometri de graniţa cu Olanda, iar anchetatorii spun că bandele din Ţările de Jos sunt principalele vinovate pentru atacuri, care sparg geamuri, provoacă prăbuşirea faţadelor clădirilor şi deschiderea cartuşelor de bani.

Hoții au furat aproape 20 de milioane de euro în 2021, când au fost înregistrate 392 de explozii la ATM-uri, un număr care a urcat la 496 în 2022.

Poliţia din landul Renania de Nord-Westfalia, unde se află Ratingen, şi care a suportat greul acestor atacuri, a înregistrat 47 de incidente până acum în 2023, în creştere faţă de numărul de anul trecut.

Între timp, frecvenţa atacatorilor la bancomate este în scădere în Ţările de Jos, parţial din cauza măsurilor de securitate, cum ar fi lipiciul care face ca blocurile de numerar din bancomate să fie inutilizabile, a spus poliţia olandeză.

Aşadar, atacatorii olandezi de bancomate trec graniţa şi, estimează poliţia germană, sunt responsabili pentru 70% - 80% din atacurile din Germania, din 2018. Poliţia olandeză suspectează că aproximativ 500 de bărbaţi sunt responsabili, lucrând în grupuri în continuă evoluţie, pe măsură ce noii recruţi îi înlocuiesc pe cei care sunt prinşi.

Procurorii de la Frankfurt au acuzat săptămâna aceasta şase cetăţeni olandezi că au provocat explozii, furturi şi daune materiale.

Poliţia din Ratingen investighează şi o posibilă conexiune olandeză în cadrul atacului dublu de luna trecută, după ce a identificat un vehicul mic care s-a deplasat cu viteză de la faţa locului la o autostradă din apropiere.

Joi, la aproape o lună de la atacuri, faţada sucursalei Santander a rămas protejată cu scânduri. Semnul Deutsche Bank era încă deteriorat, iar un panou cere clienţilor să înţeleagă că ATM-urile sunt nefuncţionale, în timp ce se află în reparaţii.

În Germania, aproximativ 60% din achiziţiile zilnice sunt plătite în numerar, potrivit unui studiu al Bundesbank care a constatat că germanii au retras, în medie, peste 6.600 de euro de persoană anual, în principal de la bancomate.

Germania lucrează, de asemenea, cu oficiali din Belgia şi Franţa şi de la Europol pentru a combate valul de criminalitate împotriva ATM-urilor.

Menţionând că atacurile de la bancomate pun vieţi în pericol, ministrul german de Interne Nancy Faeser a cerut săptămâna aceasta băncilor să intensifice măsurile de siguranţă pentru acestea.

Atât Santander, cât şi Deutsche au spus că au prioritizat siguranţa şi că îmbunătăţesc în mod continuu securitatea ATM-urilor, dar băncile din Germania sunt reticente în a adopta măsuri generale, susţinând în schimb o abordare de la caz la caz, în funcţie de riscul individual de securitate.

Un purtător de cuvânt al Deutsche Kreditwirtschaft, un grup de lobby-umbrelă pentru instituţiile financiare ale naţiunii, a declarat: ”Locaţii diferite vin cu riscuri diferite. În prezent, nu există o soluţie unică pentru toate”. (Sursa: News.ro / Foto: Dreamstime.com )


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...