Vâlcea: 27 de incendii de vegetaţie uscată în doar două zile; suprafaţa afectată este de circa 400 de hectare

Vâlcea: 27 de incendii de vegetaţie uscată în doar două zile; suprafaţa afectată este de circa 400 de hectare

Pompierii militari vâlceni au intervenit în ultimele două zile pentru stingerea a 27 de incendii de vegetaţie uscată, suprafaţa afectată fiind de circa 400 de hectare, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, cele mai multe intervenţii au fost în cursul zilei de duminică, când pompierii au fost solicitaţi în 17 cazuri pentru a ajuta la limitarea şi lichidarea flăcărilor de pe terenuri şi de la marginea unor păduri din judeţ, alte zece astfel de situaţii fiind înregistrate în cursul zilei de sâmbătă. Cele mai mari suprafeţe afectate sunt în comuna Alunu, unde în ultimele două zile au avut loc patru astfel de incendii pe o suprafaţă ce totalizează circa 150 de hectare de vegetaţie şi de pădure.

"La finalul zilei (de duminică, n.r.), au fost totalizate 17 acţiuni de stingere, un număr de 95 de subofiţeri fiind angrenaţi alături de membrii serviciilor de voluntari din localităţile aferente, pentru limitarea pagubelor produse de flăcări pe o suprafaţă de 152,62 hectare de vegetaţie uscată şi 47 de hectare de litieră de pădure. Cercetările preliminare efectuate la faţa locului arată că incendiile s-ar fi declanşat în urma folosirii focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor", au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Pompierii vâlceni fac apel la cetăţeni să nu mai dea foc vegetaţiei uscate, reamintind totodată că igienizarea terenurilor prin ardere este interzisă, aceasta fiind permisă numai în situaţii excepţionale - după obţinerea permisului de lucru cu focul şi de către persoane instruite în acest sens. AGERPRES / (AS -autor: Ramona Dincă, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…