Vasilescu: Proiectul privind Legea pensiilor este finalizat, se fac simulări pe 3 formule de calcul; se va lucra la legislaţia subsecventă

Vasilescu: Proiectul privind Legea pensiilor este finalizat, se fac simulări pe 3 formule de calcul; se va lucra la legislaţia subsecventă

Proiectul privind Legea pensiilor este finalizat, dar se va lucra la legislaţia subsecventă, iar în acest moment se fac simulări pe 3 formule de calcul pentru a vedea care este mai avantajoasă, a declarat luni ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

"Proiectul de lege este finalizat, dar facem simulări pe 3 formule de calcul ca să vedem care este cea mai avantajoasă. Le-am promis pensionarilor că maxim cât poate să dea bugetul de stat pentru această lege a pensiilor vom face. Ne gândim chiar cum este cea mai bună formulă. (...) Legea pensiilor este finalizată, dar mai avem legislaţia subsecventă la care se va lucra", a spus Vasilescu.

Ea a precizat că legea din 2009 "nu ar fi fost atât de proastă, dar au fost corecţii în Parlament care nu au făcut altceva decât să adâncească inechităţile din sistem".

Lia Olguţa Vasilescu a participat, luni, la reuniunea pentru semestrul I 2018 a Plenului Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.

"Reprezentanţii pensionarilor chiar apreciază faptul că s-au făcut majorări de pensii în ultimul an, în 2017. I-am rugat să constituie un grup de 4 persoane care să fi lucrat înainte în sistemul de pensii sau să aibă tangenţe deoarece vrem ca după ce terminăm simulările - am făcut simulări pe câteva mii pe pensii şi continuăm ca să nu avem niciun fel de surprize - să vină să vadă legea pensiilor şi să lucreze la această lege care îi priveşte", a explicat ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, pensia minimă din România este 520 lei de anul trecut, iar anul acesta din iulie urcă la 640 lei. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

3 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

4 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist

5 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă