Vaslui: Un bărbat declarat mort, deşi trăieşte, a pierdut procesul prin care cerea anularea decesului

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Vaslui, declarat decedat în anul 2016, deşi este în viaţă, a pierdut procesul prin care cerea anularea declarării decesului.

El a menţionat că a pierdut procesul din cauză că a formulat prea târziu calea de atac, la aproximativ doi ani de la pronunţarea decesului, iar solicitarea i-a fost respinsă ca inadmisibilă din punct de vedere procedural.

"În acte sunt mort, deşi trăiesc. Nu am nicio sursă de venit, iar din cauză că în acte figurez ca fiind decedat, nu mă pot angaja, nu pot face nimic în ţară", a declarat bărbatul.

Constantin Reliu a plecat în 1992 la muncă în Turcia, ultima dată vizitându-şi familia în anul 1999. Din cauza neînţelegerilor din familie, el susţine că a rupt legătura cu rudele şi s-a stabilit în Turcia. În anul 2013, fiindcă nu mai primise nicio veste de la bărbat, soţia a solicitat în instanţă declararea decesului acestuia, ceea ce s-a întâmplat în anul 2016.

La începutul acestui an, Reliu a fost depistat de autorităţile din Turcia având documentele de şedere expirate, motiv pentru care a fost expulzat, iar la sosirea în ţară a aflat că este declarat decedat.

Bărbatul spune că doreşte să se reîntoarcă în Turcia, unde pretinde că are o firmă, dar pentru a-şi redobândi identitatea, trebuie să se adreseze din nou instanţei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Revoltă în universități după arestarea lui Alexandru Toader și controversa din Baroul Iași

2 Șefa de imagine a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, selectiv, la DIICOT în dosarul de 1,1 milioane de euro

3 Răsturnare de situație în Israel: blocul lui Netanyahu preia conducerea la vot

4 Rețeaua de la UAIC Iași / cum a fost protejat fiul lui Tudorel Toader de foștii săi studenți

5 Controversații judecători care au prelungit arestul lui Călin Georgescu