Vela, despre termenul de 90 de zile pentru votul celor cu viză de flotant: Au devenit o masă de manevră

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat, miercuri seara, că prevederea potrivit căreia să fie acceptaţi ca votanţi doar cei care au domiciliul stabil într-o localitate de minimum trei luni a fost introdusă deoarece au fost multe cazuri în care flotanţii au fost folosiţi ca "masă de manevră", fiind numeroase cereri de schimbare a domiciliului în lunile premergătoare alegerilor locale.

"A mai fost o prevedere acum 10-15 ani, unde era o interdicţie de şase luni de zile, interdicţie care a fost ridicată la un moment dat tocmai pentru interesul celor care guvernau atunci ţara, astfel încât flotanţii au devenit o masă de manevră pentru stabilirea unor câştigători la alegerile locale. (...) În lunile premergătoare alegerilor locale era o explozie de cereri, astfel încât am considerat că e un motiv serios prin care cei interesaţi pot să manipuleze, pot să influenţeze rezultatul alegerilor", a spus Marcel Vela la B1 Tv.

Ministrul a adăgat că a existat o procedură de a acorda viză de flotant unei persoane doar pentru a-i folosi acesteia în ziua votului.

"Am explicat motivarea celor 90 de zile ca termen în care să nu mai fie acceptaţi ca alegători într-o localitate cei care îşi fac viză de flotant înainte de ziua alegerilor, pentru că, trebuie să ştie alegătorii, serviciul de evidenţă informatizată a persoanei, adică cei care fac buletinele, sunt în subordinea primarului. Aşadar, un primar poate să semneze, să accepte chiar dacă nu se fac toţi paşii de verificare. Adică la unul acasă, la un suporter al primarului, am văzut cazuri concrete, au fost 10 flotanţi. Era imposibil să locuiască acolo 10 oameni care, de fapt, locuiesc în altă parte, pe verificate. Aşadar, a fost o procedură de a face viză de flotant doar pentru a-i folosi în ziua votului. Nu au locuit niciodată în comuna respectivă", a susţinut Vela.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat marţi că sunt mai multe probleme pe care le va discuta cu premierul Ludovic Orban despre angajarea răspunderii şi legea electorală, dând exemplul celor care votează cu viză de flotant.

"Sunt mai multe probleme aici şi o să avem şi o discuţie cu premierul legat de angajarea răspunderii cu două tururi şi cu legea electorală. Votul celor care au viză de flotant - se introduc 90 de zile, înainte nu erau, înainte mergeai cu viza de flotant şi atât, cu două zile, acum nu mai, trebuie să mergi cu 90 de zile. Şi sunt foarte mulţi care nu sunt la adresa de domiciliu în ziua votului şi asta e o chestiune asupra căreia o să discutăm, apropo de lucrurile de care nu suntem mulţumiţi", a declarat Dan Barna, la TVR 1.

Potrivit proiectului pentru care guvernul vrea să îşi angajeze răspunderea, persoanele care îşi schimbă reşedinţa cu 90 de zile înainte de alegeri vor putea vota doar unde au avut domiciliul anterior acestei perioade.

"Persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puţin de 90 de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reşedinţa sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetăţenii vor vota pe lista suplimentară", prevede proiectul de act normativ. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ / Expert biolog de la Rutgers University subliniază că virusul ar putea să se fi scurs de la Institut…

2 VIDEO Priviți! Aceste specimene tocmai au intrat în țară! Ascultați ce spun!

3 VIDEO Primarul PSD al comunei tulcene Crişan a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant luând m…

4 Profesorul Sarafoleanu / Marii noștri epidemiologi nu sunt puși unde trebuie. Aș vrea să-i văd în jurul președi…

5 Scrisoare deschisă a unui diasporean către România

recomandări

Te ia DNA: BĂDULESCU ALINA

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Aproape aș locui în casa asta în stil gotic