Venezuela: 'Vrem mâncare!', au strigat demonstranții care protestează în apropierea palatului prezidențial din Caracas

Forțele de securitate venezuelene au folosit grenade cu gaze lacrimogene împotriva demonstranților care au scandat 'Vrem mâncare!' în timpul protestelor desfășurate joi în apropierea palatului prezidențial din Caracas, potrivit Reuters.

Sute de manifestanți furioși s-au îndreptat joi spre palatul Miraflores din centrul orașului Caracas, unde au fost întâmpinați de forțe ale Gărzii Naționale și ale poliției care au blocat o arteră rutieră importantă.

Guvernul de la Caracas i-a acuzat pe unii politicieni din opoziție că incită la haos, dar a precizat că forțele de ordine țin situația sub control.

Mai mulți jurnaliști locali au reclamat faptul că în timpul evenimentelor desfășurate joi la Caracas au fost tâlhăriți.

În pofida faptului că Venezuela deține una dintre cele mai mari rezerve de petrol la nivel mondial, populația suferă din cauza penuriei accentuate de bunuri de larg consum, de la făină la lapte, a inflației ridicate și a prăbușirii economiei naționale.

Șeful statului susține că această situație este urmarea ''războiului economic'' dus de adversarii săi politici și a căderii prețurilor pe piața mondială a țițeiului, în timp ce criticii sunt de părere că această criză este consecința politicilor eșuate ale guvernelor socialiste de la Caracas din ultimii 17 ani.

La începutul lunii mai, o coaliție a partidelor de opoziție a strâns 1,85 milioane de semnături pentru organizarea unui referendum de revocare a lui Nicolas Maduro.

Aliații președintelui socialist au afirmat însă că petiția este plină de ilegalități.

Adversitatea dintre cele două tabere este amplificată de violenta criză economică ce a lovit țara în momentul prăbușirii cursului petrolului, principala sa sursă de venituri.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara lui Plaha / Un fost colonel SIE este acuzat de CNSAS de poliție politică în regimul comunist. După 1990, a ocupat posturi în mai multe ambasade, ia…

2 Drepturile pensionarilor, încălcate de unele case de pensii, inclusiv din străinătate

3 Ambasadorul SUA, „trimis la plimbare” de oficiali polonezi. De ce reprezentanții noștri tac când România este pusă la zid

4 VIDEO Simboluri misterioase ale unei civilizații pierdute se întind pe tot globul

5 SCANDAL în SUA / Serviciile americane de informații au detectat un apel telefonic între un spion străin și o persoană apropiată lui Trump. Tulsi Gabbar…