Viața de student român în Franța: cămine de lux, masă cu 1 euro, ajutor pentru chirie. „Probabilitatea de intrare la această școală a fost de 4%“

Studenții români din Franța beneficiază de aceleași condiții de admitere ca francezii, dar și de facilități precum cămine moderne, mese la 1 euro, ajutoare pentru chirie și burse sociale. Sistemul universitar francez le oferă acces la oportunități de studiu și sprijin financiar.

La Cluj, studenții francezi își caută a doua șansă la Medicină. La Strasbourg, românii descoperă un stat care le pune la dispoziție cămine moderne, mese subvenționate și ajutoare pentru chirie. Între cele două țări se conturează o poveste despre educație, bani și viitor: ce primește un student de la stat și, mai ales, ce primește statul înapoi de la el? „Weekend Adevărul“ a mers în cele două orașe pentru a vedea cum trăiesc studenții la capete opuse ale Europei și cine investește mai mult în viitorul lor.

Europa îmbătrânește văzând cu ochii. Dacă îți imaginezi că UE este un oraș, o persoană din cinci ar avea 65 de ani sau peste. Statistica este aproape identică în România. Pentru pensia și îngrijirea unui senior lucrează, astăzi, în UE, trei adulți, cu unul mai puțin decât în urmă cu un deceniu. Dacă tendința va continua, sistemul va intra în colaps.

O modalitate de a atrage populație tânără și pregătită profesional este să oferi condiții atractive pentru tinerii care vor să urmeze o facultate. Unul dintre cele mai avansate sisteme de educație în acest sens este cel din Franța, care nu face nicio diferență între studenții francezi și cei din alte țări europene. Ba mai mult, le oferă celor din străinătate burse sociale și locuri în cămin care sunt aproape imposibil de obținut de autohtoni. Acest lucru se vede în statistici: din 3 milioane de studenți din Franța, aproximativ 440.000 sunt internaționali. Cei mai mulți studenți străini sunt din Africa Subsahariană, aproape 2 din 10 studenți străini fiind din Algeria şi Maroc, însă anul trecut s-a constatat un număr-record de studenți din Armenia, România, Turcia și Spania.

Franța nu este însă o destinație atractivă pentru studenții români, care preferă Olanda, unde se concentrează aproape jumătate din aplicațiile depuse. Urmează Marea Britanie, care însă a înregistrat o scădere pe fondul Brexitului, și Germania. Clasamentul este completat de Italia, Spania și Belgia.

Visul unui tânăr din Pitești

Un prim pas a fost să mergem în unul dintre cele mai importante orașe universitare ale Franței, în Strasbourg, pentru a vedea cum învață și trăiesc studenții români aici, dar și în ce măsură aceștia au aceleași drepturi cu studenții francezi, așa cum se clamează în politica oficială.

L-am întâlnit pe Theodor Buru la început de septembrie, într-o cafenea de lângă Parlamentul European. El ne-a explicat relația sa cu sistemul de educație francez, despre care crede că este prea ușor trecut cu vederea de studenții români: doar 20 de români studiază aici, fără să îi luăm în considerare pe cei cu burse Erasmus. Student în anul II la Științele inginerului, la Universitatea din Strasbourg, Theodor cunoaște bine viața studenților români din orașul francez, deoarece este președintele asociației Amicala Studenților Românofili din Strasbourg. Originar din Pitești, Theodor și-a îndreptat atenția către Franța deoarece este pasionat de aviație, iar în Hexagon se află una dintre cele mai mari fabrici de avioane din lume, Airbus.

Cel mai important aspect privind admiterea la facultate în Franța este că aceasta îi pune pe picior de egalitate pe studenții francezi cu cei din orice colț al lumii care doresc să învețe aici. „Candidăm toți pe aceleași locuri. Nu există locuri speciale pentru francezi“, explică Theodor. Apare totuși o condiție suplimentară pentru străini, dacă programul de studiu este în limba franceză: un certificat de competență lingvistică, de obicei B2, de utilizator avansat. Odată bifată această cerință, dosarul de candidatură este similar pentru orice student: foile matricole din liceu, rezultatele de la diverse concursuri, activitățile de voluntariat și o scrisoare de motivație. Este nevoie și de diploma de Bacalaureat, dar în cele mai multe cazuri, notele obținute nu au contat. O provocare pentru român a fost limitarea la 1.500 de caractere a scrisorii de motivație: „Nici în clasa I nu faci compuneri atât de scurte“, glumește el. „Până la urmă, trebuie să reușești să concentrezi dorința ta de a învăța acolo în câteva sute de cuvinte“. A contat mult și activitatea extrașcolară, iar Theodor a stat bine la acest capitol: fusese președinte al consiliului elevilor din liceul său, dar și al tuturor elevilor din județul Argeș.

Punerea semnului de egalitate între studenții internaționali și cei francezi poate atrage, uneori, resentimente. Era la examenul oral la disciplina Proiect Profesional Personal, care trebuie să îi ajute pe studenți să descopere ce profesie doresc să urmeze: „Profesoara mi-a reproșat că nu înțelege ce spun și că, din vina mea și a tuturor străinilor, copiii francezi nu mai au loc să studieze la ei acasă. Și venim noi cu limba stâlcită să le stricăm universitățile“. Episodul a fost totuși singular și Theodor susține că studenții internaționali sunt excelent primiți în Franța. O provocare importantă pentru el, ca de altfel pentru orice român ajuns acolo, a fost depășirea barierei lingvistice. Deși terminase un liceu bilingv, româno-francez, la secția Științe ale Naturii, mărturisește că la început îi era teamă să vorbească franceză. Înțelege și poate vorbi, însă francezii nativi detectează foarte ușor un accent imperfect. Lucrul care l-a convins că poate absolvi o facultate în limba franceză a fost observarea cadrelor didactice: „Am văzut că unii dintre profesorii mei scriu greșit pe tablă, fac dezacorduri etc. Am zis că dacă ei pot și au ajuns profesori, pot și eu să-mi iau o licență fără nicio problemă“. În plus, o parte dintre colegii lui aveau vagi cunoștințe de limba franceză. Piteșteanul își amintește de laboratorul de fizică experimentală, din primul semestru. Studenții erau împărțiți în perechi. Theodor a făcut echipă cu un student ucrainean care nu vorbea nici franceză, nici engleză: „Ne înțelegeam cât de cât cu Google Translate... Aveam trei ore în care să facem partea experimentală, teoretică și să ne și înțelegem“. Nota primită nu a fost una maximă, dar cei doi est-europeni s-au descurcat până la urmă.

50% teorie, 50% practică

Nu doar admiterea, ci și condițiile ulterioare de școlarizare sunt identice pentru toți studenții din UE. La fel ca orice student francez, Theodor plătește anual 178 de euro, taxa de școlarizare la universitate, respectiv 100 de euro taxa de cămine și restaurante universitare. Pe de altă parte, studenții non-UE, deși au aceleași condiții de admitere precum francezii, trebuie să scoată bani serioși din buzunare pentru a urma facultatea aici. Un an de licență ajunge la aproape 3.000 de euro. În plus, pentru obținerea vizei, studenții non-UE trebuie să facă dovada deținerii unor mijloace financiare de cel puțin 615 euro pe lună. Există totuși posibilitatea obținerii unor burse de la statul francez.

Theodor apreciază structura cursurilor: aproximativ 50% teorie și 50% practică. În timp ce în anumite săptămâni predomină cursurile teoretice, în altele se pot desfășura trei zile consecutive de laborator experimental. În plus, Universitatea din Strasbourg, la fel ca toate universitățile franceze, încurajează stagiile de practică încă din primul an. Theodor a dorit să-și folosească perioada dedicată practicii predând fizică la un liceu din orașul natal.

Profesorii de la universitatea franceză sunt, în general, mai tineri comparativ cu cei din România, a observat el. Aceștia sunt foarte deschiși față de studenți, rămân în sală după cursuri pentru a răspunde la întrebări, îi primesc pe studenți în birourile lor când aceștia solicită explicații și răspund rapid la e-mailuri, de regulă, în aceeași zi. „De exemplu, directorul facultății mele iese, în fiecare vineri, cu studenții săi la bere“, povestește românul. În plus, aceștia folosesc metode noi de predare și chiar se adaptează în funcție de nivelul grupei. Un profesor de chimie, de exemplu, făcea videoclipuri pe YouTube în care explica foarte simplificat noțiunile de la curs. Theodor Buru crede că un plus este și faptul că majoritatea activităților au loc în grupe restrânse de 20-40 de persoane, comunicarea fiind mult îmbunătățită – sunt și cursuri ținute în amfiteatre cu 500 de studenți, dar asta este mai degrabă o excepție.

„Nu sunt note mici, ci exigențele sunt foarte mari“

Relațiile foarte bune ale profesorilor cu studenții nu înseamnă că aceștia nu sunt foarte stricți. Deși notele sunt de la 0 la 20, la profilele reale notele mari se obțin foarte rar. Anul trecut, Theodor a avut media 11,50. „M-am mirat de notele mici pe care le-am avut, deși eu am terminat liceul cu 9,55. De fapt, nu sunt note mici, exigențele sunt foarte mari. Nu cred că am avut mulți colegi care să aibă note peste mine“, explică el. Teoretic, nota minimă de trecere este 10, însă sistemul permite compensarea mediilor. „Dacă nu te interesează o anumită materie, cum e în cazul meu chimia, la care am picat grațios anul trecut, nu e o tragedie. M-au ajutat notele de la celelalte materii, matematica, informatica, fizica și așa am trecut“. Prezența la cursuri nu este obligatorie, dar profesorii sunt foarte stricți cu laboratoarele și la examene. „Dacă un student absentează nejustificat, adică fără un document medical depus în maximum cinci zile, este declarat automat repetent“ , explică românul. Unii profesori, detaliază el, închid cu cheia ușa sălii de curs înainte de a începe ora.

Studenții sunt „în priză“ pe tot parcursul anului. Se practică evaluarea continuă, ceea ce înseamnă că au trei-patru examene, atât orale, cât și scrise, la fiecare materie, pe parcursul semestrului. „Se învață mult. Câteodată simțim că nu avem suficient timp pentru alte chestii. Cu prietenii mei de aici, în special în perioadele de vârf, în decembrie, ianuarie și aprilie, pot să treacă și trei-patru săptămâni fără să ne vedem. Suntem fiecare la el acasă, învățăm“, povestește Theodor.

„Așteptările sunt foarte ridicate și asta ne face să ne depășim condiția“

Legătura Flaviei Adamciuc cu una dintre cele mai importante școli de jurnalism din Franța – CUEJ (Centrul Universitar de Predare a Jurnalismului) din Strasbourg – a început în 2022, pe când tânăra suceveancă era studentă în anul I, la departamentul de Limbi Moderne Aplicate, în cadrul Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Masteranzii CUEJ trebuie să participe, în ultimul an de studiu, la un așa-zis exercițiu de „delocalizare“. Adică, sunt trimiși într-o țară străină, unde trebuie să realizeze materiale jurnalistice cât mai complexe având resurse minime la dispoziție. Studenții români de la Litere au fost rugați să-i ajute pe colegii francezi la realizarea reportajelor din România. Flavia s-a descurcat atât de bine, încât, la final, profesorii i-au propus să urmeze masteratul la CUEJ, după ce-și termină facultatea.

Tânăra ne-a spus povestea la o braserie populară în zona campusului Universității din Strasbourg. A venit cu bicicleta, mijlocul de transport preferat al studenților în orașul renumit pentru pistele sale. Flavia a continuat Facultatea de Litere și, în anul III, a obținut o bursă Erasmus în Paris, la Universitatea Sorbonne Nouvelle. Experiența a fost excepțională, spune ea, și în ceea ce privește viața din capitala Franței, dar și în ceea ce privește calitatea educației. După un an de vis la Paris, nu numai că s-a îndrăgostit de Franța, dar a ajuns să înțeleagă mai bine cum funcționează birocrația franceză extrem de stufoasă. Acest lucru a ajutat-o enorm în ceea ce a urmat și sfătuiește orice tânăr care vrea să studieze în Franța să ceară sfaturi de la cei care au trecut prin furcile caudine ale administrației din Hexagon; este foarte important să știi nu doar ce să ceri, ci și când și cum să ceri, explică tânăra.

Acum, Flavia este în anul II de masterat la CUEJ și beneficiază de o bursă socială de aproximativ 458 de euro lunar, care a venit la pachet cu scutirea de taxe școlare, adică aproximativ 300 de euro pe an. În plus, i-a oferit prioritate la repartizarea unei camere de cămin. Bursele sociale sunt acordate de statul francez în funcție de venitul brut al familiei. Studenții care au rezultate foarte bune pot obține o bursă de merit, însă pot beneficia de aceasta doar dacă au, în prealabil, o bursă socială.

Flavia s-a dovedit a fi și un candidat redutabil pentru masteratul de jurnalism de la Strasbourg, fiind singurul student internațional la una dintre cele mai căutate specializări. „Probabilitatea de intrare la această școală a fost de 4%. Au fost 1.000 de candidați pe aproximativ 40 de locuri“, explică ea. Singurul „avantaj“ pe care îl au studenții internaționali este că nu susțin testul clasic de cultură generală, istorie a Franței și actualitate franceză. „Au considerat că nu pot să pretindă unei persoane străine să aibă cunoștințe exhaustive privind situația din Franța“, explică Flavia. În plus, ea deține un certificat de competențe lingvistice avansate, C1. Crede că pe lângă dosarul cu informații despre rezultatele ei academice, a contat mult interesul demonstrat pentru jurnalism: „Ei vor să vadă că tu chiar ești interesat de domeniu și că ai și făcut ceva în acest sens“. Aici, Flavia a câștigat mai multe bile albe având în vedere că a lucrat timp de șase luni la o televiziune națională, în București. A trecut cu bine și de interviul de selecție: „Am avut un interviu în care am fost întrebată despre proiectul meu profesional, ce îmi doresc să fac după ce termin școala, ce așteptări am de la școală. E un interviu de cunoaștere prin care verifică și limba“.

90% practică

Cel mai mult îi place la sistemul francez accentul pe partea practică. Ar fi culmea să fie altfel, cât timp marea majoritate a profesorilor sunt jurnaliști profesioniști la cele mai importante instituții de presă din Franța. „Simulăm o redacție și, cumva, ei sunt redactori-șefi. Sunt foarte profesioniști“. Doar în anul I au avut o lună cap-coadă în care li s-a predat teorie, adică istoria presei, instituții europene, sociologia jurnalismului. Apoi, activitatea a devenit covârșitor practică: „Facem mai mult de 90% practică și învățăm foarte mult din greșelile noastre“. Studenții lucrează pe module săptămânale – presă scrisă, radio, TV – și sunt trimiși direct pe teren, singuri, să se descurce. În fiecare săptămână sunt notați pentru fiecare exercițiu practic făcut și primesc feedback foarte concret din partea profesorilor.

Din anul II, studenții își aleg o specializare și vor continua să lucreze în domeniul respectiv. Flavia a ales să urmeze cariera de JRI, Jurnalist Reporter de Imagine sau, cum s-ar spune într-un limbaj vulgar, cameraman. „În Franța, este o profesie cu studii superioare. Un JRI este un jurnalist în toată regula, care trebuie să conceapă și să gândească un subiect în detaliu“, explică tânăra. Imaginile filmate trebuie să spună povestea și să aibă un mesaj informativ clar. Comentariul redactorului aduce o valoare adăugată la ceea ce se vede pe ecran, explică ea.

Programul este spartan: „De luni până vineri, de la 9 la 17, cel puțin, suntem la școală, cu o pauză de masă. Eventual rămânem și până pe la 20.00 câteodată“. Fiind evaluați de jurnaliști profesioniști, rigoarea este și mai mare. „Așteptările sunt foarte ridicate și asta ne face să ne depășim, în fiecare săptămână, câte puțin, condiția“, spune Flavia. În anul III urmează să fie trimisă într-o țară străină pentru a aplica în condiții vitrege ceea ce a învățat și, apoi, în funcție de rezultatele obținute, va încerca să se angajeze. „Anul trecut, colegii au fost în Bangkok. Aștept cu nerăbdare să văd unde vom fi noi trimiși“, spune ea. În ciuda efortului intens, Flavia apreciază fără rețineri sistemul de educație: „La finalul acestei școli, noi vom fi jurnaliști autonomi și competenți pentru piața muncii, fără a mai trebui să facem tot felul de cursuri de formare“.

„Îi trimiteam pachet săptămânal”. Cât costă să fii student în România în 2026 și cum faci față costurilor

Cămine de lux, masă la 1 euro și burse sociale

Am ajuns în orașul universitar Paul Appell, așa cum este numit cel mai mare campus studențesc din Strasbourg, la început de septembrie, în plină vară indiană, așa cum a spus administratoarea complexului. Deși temperaturile se apropie de 30 de grade și campusul a fost renovat recent, nu vei găsi în niciuna dintre cele 1.415 camere un aparat de aer condiționat. Nici măcar în clădirile administrative. Scopul nu a fost economia, căci pentru renovarea campusului, adică cele șase clădiri cu câte opt etaje, plus o clădire dedicată activităților studențești și un parc frumos amenajat, s-au plătit aproape 60 de milioane de euro.

În schimb, s-a urmat tradiția franceză de a refuza aerul condiționat pe motive ecologice. Cu toate că școala începe în septembrie și se încheie în iunie, când temperaturile nu sunt așa de ridicate, în 2026 au fost mai multe zile ca niciodată în care ventilatoarele au fost folosite la maximum. Reabilitarea campusului a durat patru ani și a fost finalizată în 2023. Rezultatul a fost spectaculos: puține hoteluri din Strasbourg arată atât de bine. Restaurantul universitar, care te întâmpină la intrarea în campus, amenajat modern, cu ferestre mari, ar putea găzdui chiar și niște bucătari cu stele Michelin.

Mai mult decât o simplă cazare

Acest Hilton al căminelor din Strasbourg este administrat de Nina Durringer, sau doamna Nina, așa cum este cunoscută clujeanca mutată de 20 de ani în Franța. În timpul studenției la Universitatea „Babeș-Bolyai“ a obținut o bursă Erasmus în Franța și a fost cazată într-o reședință studențească similară cu cea pe care o administrează astăzi. Poate că această experiență o face să fie atât de bună la ceea ce face. Vorbește despre cei 1.900 de studenți pe care-i găzduiește în căminul central, cât și în reședințele afiliate din apropiere, ca și cum ar fi copiii ei. „Noi nu suntem aici pentru a le da cheia de la cameră, a le ura bun-venit și somn ușor. Aici nu e un loc de cazare, este mai mult decât atât“. Pentru francezi, viața studențească nu se rezumă doar la studii. „Noi le punem la dispoziție servicii pentru a avea succes academic, dar și pentru a reuși să aibă o viață studențească frumoasă. Până la urmă, sunt cei mai frumoși ani“, explică doamna Nina.

La începutul anului academic, în 1 septembrie, studenții cazați la Paul Appell primesc o broșură cu toate evenimentele care au loc în campus: de la garden party dedicat noilor sosiți în cămine – o mare petrecere în aer liber organizată în parcul complexului, cu muzică și mâncare –, până la seri de cinema în aer liber și proiecții de filme în sălile comune, turnee sportive și de jocuri, ateliere gastronomice, seri culinare tematice, evenimente de sărbători și antrenamente.

De animarea vieții studențești se ocupă o echipă coordonată de un tânăr al cărui job exclusiv este organizarea de evenimente. Nina ne spune, amuzată, că echipa de supraveghere de noapte, formată din șase persoane, are o misiune foarte ușoară: „Din cauza smartphone-urilor și a rețelelor sociale, studenții tind să se izoleze mai mult în camere și să comunice prin mesaje în loc să se întâlnească direct“. Este unul dintre motivele pentru care administrația căminului pune un mare accent pe evenimentele în care tinerii sunt stimulați să iasă din camere. „În fiecare lună avem evenimente sociale, culturale și sportive. Încercăm să-i facem să se întâlnească, să vorbească între ei“, îmi explică directoarea în timp ce o luăm la pas prin campus.

Printre căminele care arată ca scoase din cutie, fiecare colțișor a fost amenajat cu spații verzi atent îngrijite. Bănci, mese de ping-pong, un spațiu dotat cu aparate de fitness de exterior, un teren de volei, zone de luat masa și mai multe parcări pe structură metalică supraetajate de biciclete. „Avem o clădire dedicată în întregime vieții studențești“, spune Nina. Intrăm într-o construcție modernă cu ferestre mari și accente de riflaj din lemn. Nina îmi arată cu mândrie sala de forță. „Avem cele mai moderne dotări. Doar acesta a costat 13.000 de euro“, arată ea spre un aparat multifuncțional. Apoi, mergem în sala de dans, cu unul dintre pereți acoperit de o oglindă uriașă. Alți doi pereți, formați din ferestre din podea până în tavan, permit intrarea unei lumini difuze filtrate de abțibilduri abstracte cu flori mov. Aici se desfășoară și cursuri de yoga și alte activități. Într-o altă sală găsim o masă de biliard și două de minifotbal, iar în fața unui televizor uriaș sunt o canapea și o măsuță pe care se odihnește un PlayStation. Căminele au și o sală de spectacole. Nina știe orice colțișor al campusului de parcă ar fi casa ei. De fapt, ea chiar locuiește în campus, într-o locuință de serviciu de la ultimul etaj al unui cămin.

Cum obții bursă în Franța

Studenții sunt cazați în camere standard de o persoană, cu o suprafață de circa 10 metri pătrați. Toate au baie în cameră. Coridoarele și zonele comune, unde studenții pot găti, sclipesc de curățenie. Camerele au pat, un birou imens, un dulap până în tavan, frigider și rafturi pentru cărți. Norocoșii pot obține studiouri de 24 de metri pătrați, care au și bucătărie proprie, la o reședință care face parte din campusul Paul Appell, aflată la aproximativ 10 minute de mers pe jos.

Puțini francezi trăiesc în aceste cămine studențești moderne, deoarece camerele sunt atribuite pe criterii sociale. Au întâietate studenții din familii cu posibilități financiare reduse. Chiria pentru o cameră este de 320 de euro pe lună și acoperă toate cheltuielile: încălzire, apă caldă, energie electrică și acces la internet. Statul francez acordă studenților din UE ajutor lunar pentru a-și plăti chiria locuinței, în jur de 300 de euro lunar. Există patru condiții: ești cetățean francez sau cetățean comunitar cu un permis de ședere valabil; ai un contract de închiriere pentru o locuință decentă; nu ai o relație de rudenie cu proprietarul și ai venituri mici. Majoritatea studenților care nu lucrează au automat venituri sub plafon și devin eligibili pentru ajutorul de locuință.

Instituția care administrează căminele, gestionează cantinele și se ocupă de tot ce înseamnă viața studențească în afara sălilor de curs – CROUS (Centrul Regional al Lucrărilor Universitare și Școlare) – analizează și dosarele sociale ale studenților și distribuie bursele sociale. Nina Durringer, care lucrează pentru CROUS, susține că instituția alocă „milioane și milioane de euro“ pentru sprijinirea tinerilor. Dosarele sunt clasate în funcție de veniturile părinților, iar valoarea bursei poate ajunge de la 145 de euro lunar până la aproape 700 de euro pe lună, pe timpul celor 10 luni de activitate academică anuală. „Aproximativ 30-40% dintre studenți beneficiază de o bursă socială. Scopul nostru este să ajutăm studenții care au nevoi sociale importante“, susține românca. Toți studenții au acces gratuit la servicii medicale universitare, de la medicină generală până la stomatologie și consiliere psihologică. Studenții au parte, tot gratuit, şi de o gamă largă de sporturi și de activități culturale.

Masa la 1 euro și grădina de legume

În cultura franceză, momentele zilei dedicate mesei sunt abordate cu seriozitate de întreaga societate. O atenție specială le este acordată și în mediul universitar, dacă luăm în considerare, pentru început, prețul: o masă caldă este 1 euro (în jur de 5 lei). Practic, cu 3 euro poți să-ți asiguri trei mese cinstite pe zi. „Mâncarea e foarte bună. Ai fel principal, aperitiv, desert, iar pâinea e inclusă. Scopul este ca studenții să o ducă bine și să rămână aici să facă studii și să devină profesioniști“, susține Nina Durringer.

Inflația a scăzut la 6,17% în august, dar unele prețuri au explodat. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%

Studenta Flavia Adamciuc, care este un client al cantinelor studențești, este de acord că mâncarea este bună. Tânăra locuiește într-o garsonieră individuală de 18 metri pătrați în căminul Les Cattleyas. Fiind beneficiară a unei burse sociale, a avut prioritate la cămin. În plus, chiria, 450 de euro, o acoperă din bursa socială. „Cam 450 de euro am plătit și la Cluj-Napoca în timpul facultății pentru un apartament închiriat“, detaliază ea. Are baie și chicinetă proprii, așa că nu trebuie să împartă spațiul de gătit sau baia cu alți studenți. Camera este predată aproape complet goală. „Ai birou, scaune și salteaua de la pat“, spune Flavia. Restul lucrurilor necesare le aduc studenții. Doar spălatul hainelor se plătește separat: o spălare costă 4 euro, iar uscarea încă 1,50 euro.

Pentru cheltuielile de zi cu zi, Flavia primește de acasă aproximativ 3.000 de lei, adică în jur de 600 de euro. Banii sunt folosiți pentru produse de igienă, alimente proaspete și ieșiri în oraș. Prețurile alimentelor din magazine sunt mai mari decât cele din România cu circa 40%, dar poți reduce costurile făcând cumpărături la supermarketuri de tip discounter. Într-un local din zona campusului, unde produsele nu sunt subvenționate de stat, o cafea costă circa 2 euro, o bere în jur de 5 euro, iar cu circa 10-15 euro poți mânca un fel principal.

Campusul unde este cazată Flavia are și câteva facilități mai puțin obișnuite care pot ajuta la optimizarea bugetului. Studenții pot avea grijă de cele câteva găini care trăiesc aici... „Cei care curăță cotețul au parte de ouă proaspete, gratis“. Există și o grădină la dispoziția studenților. „Poți să-ți iei o pătrățică de teren și să-ți plantezi singur legume“.

Birocrația imobiliară

Găsirea unei locuințe pe piața liberă din Franța reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru un student internațional. „În primul rând, îți trebuie un dosar pentru agenția imobiliară, de parcă ai vrea să faci un credit imobiliar“, spune Theodor Buru, zâmbind amar. Pe lângă documentele personale de identificare, ai nevoie de aviz de impunere, declarație de venituri, fluturași de salariu. Cel mai greu însă i-a fost să găsească un garant, adică un cetățean francez sau un rezident fiscal în Franța care să-și asume că îi va plăti chiria, în cazul în care el nu va reuși. Fiind președintele asociației studenților români din Strasbourg, Theodor are legături cu comunitatea românilor de aici, mai ales cu Asociația Maïastra, și a reușit să-și găsească un garant: un medic din București care lucrează la un spital în zona rurală de lângă Strasbourg. Distracția însă abia acum a început. „Sunt multe agenții care fac concurs de dosare între candidați și îl aleg pe cel pe care îl consideră mai potrivit, chiar dacă după venituri, după calcule matematice, nu ar fi neapărat cea mai bună decizie“, povestește el. A vizionat peste 30 de apartamente între lunile iulie și septembrie și s-a lovit de cerințe ilegale sau atitudini xenofobe din partea agențiilor. „A fost o agenție, de exemplu, care îmi cerea permis de ședere. Le-am explicat că din 2007 nu avem nevoie de așa ceva, fiind din UE, dar n-au vrut să înțeleagă“. În două situații, totul a fost „bine și frumos“, până a scos buletinul de România: „Când au văzut, au zis că tocmai s-a ocupat apartamentul“.

În cele din urmă, a găsit un apartament potrivit prin intermediul comunității de cercetași din Lingolsheim, căreia i s-a alăturat, având deja experiență din România. Chiria pentru apartament este 600 de euro, din care 200 îi sunt decontați prin așa-zisul CAF, ajutorul pentru locuință. „Aproape toți studenții primesc un ajutor de la stat pentru locuință. Se dă în funcție de valoarea chiriei și de venituri. Cum noi, studenții, la 19-20 de ani nu avem venituri, ne încadrăm toți pentru a primi acest ajutor“.

Pentru a-și acoperi cheltuielile de circa 1.000 de euro lunar, Theodor dă meditații la fizică elevilor din România. În medie, are 10 ore online pe săptămână: „Iau 10 euro pe două ore, care este mult sub prețul pieței... O fac în special pentru că știu că fizica e materie urâtă și copilului trebuie să i se explice într-un anumit fel. E și o modalitate de a da ceva înapoi“, explică el. Pentru aceste venituri, el plătește impozite în Franța. „Mi-am făcut un PFA. Plătesc 12% din totalul încasărilor și nu sunt plătitor de TVA. În România ar fi fost 26%“. În schimb, el câștigă ani de experiență în muncă și contribuție la viitoarea pensie.

Ce câștigă Franța

Theodor Buru se vede, în viitorul apropiat, la un master în Toulouse, capitala europeană a aeronauticii. „Orașul oferă foarte multe posibilități în domeniu, de la Airbus la companii din domeniile spațial, militar și altele“. Tânărul nu exclude întoarcerea în România; crede că este important să dea înapoi experiența pe care a căpătat-o în Franța. Totuși, dacă va obține o slujbă în domeniul aeronautic în Hexagon, este greu de crezut că se va întoarce în viitorul apropiat acasă, în țară.

Flavia Adamciuc se vede, în acest moment al vieții sale, rămânând și lucrând în Franța. Principalul motiv este legat de viața profesională. După finalizarea masteratului, absolvenții au posibilitatea de a candida la selecțiile organizate de marile redacții franceze. Crede că specializarea pentru care va aduna trei ani de școală, cea de jurnalist reporter de imagine, nu este valorizată în România la fel ca în Franța. „Nu cred că voi găsi acasă nivelul de profesionalism din redacțiile franceze“, mărturisește ea. Nu s-a gândit să-și obțină cetățenia franceză, dar nu dorește să renunțe vreodată la cetățenia română și la legătura cu țara natală.