
Victor Ponta se bucură de o încredere aproape dublă față de Sorin Grindeanu în ultimul sondaj INSCOP. Topul notorietății principalilor politicieni
Fostul premier Victor Ponta se bucură de o încredere aproape dublă față de Sorin Grindeanu, conform celui mai recent sondaj realizat de INSCOP Research . George Simion se află pe primul loc în clasamentul încrederii în personalitățile politice din România. În top urmează președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan.
Clasamentul notorietății
În ceea ce privește notorietatea, pe primele locuri se află:
George Simion – 98,8% notorietate
Nicușor Dan – 98,6%
Ilie Bolojan – 98,2%
Clasamentul continuă cu Victor Ponta (97,8%) și liderul Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu (82,7%). Urmează Ciprian Ciucu, cu 63,1%, Dominic Fritz, cu 59%, și Dan Dungaciu, despre care declară că au auzit 25% dintre respondenți.
Topul încrederii
În ceea ce privește nivelul de încredere, 34,3% dintre respondenți spun că au foarte multă sau destul de multă încredere în George Simion.
Pe locul al doilea se află Nicușor Dan, cu 27,6%, iar pe locul al treilea Ilie Bolojan, cu 25,1%.
Clasamentul continuă cu:
Victor Ponta – 20,9%
Ciprian Ciucu – 15,7%
Dominic Fritz – 14,9%
Sorin Grindeanu – 12%
Dan Dungaciu – 7,8%
Potrivit realizatorilor sondajului, nivelul mai scăzut de încredere în cazul unor lideri precum Ciprian Ciucu, Dominic Fritz sau Dan Dungaciu este influențat și de gradul mai redus de notorietate.
Cum arată nivelul de încredere pentru fiecare lider
În cazul lui George Simion, 14,1% dintre respondenți spun că au foarte multă încredere, iar 20,2% destul de multă. Pe de altă parte, 48,3% afirmă că au foarte puțină sau deloc încredere.
Pentru Nicușor Dan, 7,3% dintre respondenți declară că au foarte multă încredere, iar 20,3% destul de multă, în timp ce 55,3% spun că au foarte puțină sau deloc încredere.
În cazul premierului Ilie Bolojan, 9,9% afirmă că au foarte multă încredere și 15,2% destul de multă, în timp ce 58,2% spun că au foarte puțină sau deloc încredere.
6,8% dintre respondenți au declarat că au foarte multă încredere în Victor Ponta și 14% destul de multă, în timp ce 55,2% dintre respondenți spun că au foarte puțină sau deloc încredere în el.
2.5% dintre cei chestionați menționează că au foarte multă încredere în Sorin Grindeanu, în timp ce 9.5% au destul de multă, 15.9% destul de puțină și 50.2% foarte puțină sau deloc. 5% nu știu sau nu răspund. Diferența până la 100% este dată de cei care declară că nu îl cunosc pe Sorin Grindeanu.
Metodologia sondajului
Datele au fost culese în perioada 2–6 martie 2026, prin interviuri telefonice realizate prin metoda CATI. Eșantionul a fost de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României, iar marja maximă de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.
Barometrul Informat.ro – INSCOP Research, ajuns la ediția a VIII-a, a fost realizat în perioada 2–6 martie 2026 și urmărește să aducă în atenția publică teme de interes și percepția românilor asupra unor politici publice și personalități politice. Studiul este realizat în parteneriat cu think-tank-ul Strategic Thinking Group. Directorul INSCOP este Remus Ștefureac.
Ieri a fost dată publicității prima parte a sondajului, ce a analizat intențiile de vot pentru alegerile parlamentare. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) se menține pe primul loc în intențiile de vot, cu 38%, în scădere față de 40,9% în ianuarie 2026. Sondajul a analizat și probabilitatea participării la vot. Pe o scară de la 1 la 10, unde 10 înseamnă că respondentul este sigur că va merge la vot, 65,4% dintre români au ales nivelul maxim.
Sursa: adevarul.ro


