VIDEO „Acești șoferi o ard cu tupeu și se cred proprietarii drumului”/Taxi vs. Bolt în trafic, Titi Aur e necruțător

Expertul în conducere defensivă Titi Aur a comentat niște imagini din traficul din Capitală în care un taxi taie calea unui vehicul de transport alternativ.

Titi Aur, specialist în conducere defensivă, a comentat, în cadrul emisiunii „De Ce Conducem“, la dcnews.ro , imagini surprinse de camera de bord a unui autovehicul, în care un șofer de taxi taie calea unui alt șofer care conduce o mașină de transport alternativ:

„Eu cred că taximetristul are proprietate, fiindcă ei au și sindicat, au tot ce vrei și vin cu 20.000 de șoferi în fața Guvernului dacă nu le convine ceva. Ei sunt proprietarii drumului, iar cel de la Bolt oricum e în plus și nu prea este agreat și acceptat. Pe cale de consecință, trebuie să stea la rând.

Este o atitudine tupeistă, de proprietar de drum. Nu se observă deloc acel bun simț. Am înțeles - s-a încadrat, dorea să o ia la stânga, putea să ceară voie, însă a preferat să intre cu tupeu. Acest lucru e făcut de anumiți șoferi, în mod special de taximetriști.

Acea mașină l-a lăsat, dar l-a lăsat forțat. Când ești pe stradă, drepturile sunt egale și conforme cu cele trei feluri de reguli: de circulație, de conducere defensivă și de bun simț“, a spus Titi Aur.

Astfel de cazuri pot duce la accidente grave

Titi Aur a atras atenția că astfel de cazuri pot crește frustrarea în rândul șoferilor, iar pe termen lung nervii pot fi întinși atât de mult încât se pot produce accidente de circulație grave.

„Taximetristul o arde cu tupeu. Ar fi trebuit să vezi acel respect reciproc, mai ales că ambii sunt transportatori de persoane.

Sunt lucruri care nu sunt periculoase, dar îți transmit un fel de a te manifesta. Câteodată, atitudinea asta se transformă în accidente grave, pentru că frustrarea crește, iar la un moment dat nu-l mai lași“, a mai precizat Titi Aur.


populare
astăzi

1 VIDEO Imagini care dau fiori... / Priviți ce ține Iranul sub munți!

2 Foarte interesante amănunte... / Schimbare importantă de strategie a Iranului în războiul cu SUA și Israel

3 Prima imagine iconică a războiului din Orientul Mijlociu...

4 Sexul cu alte specii / de ce căutau strămoașele noastre bărbați „străini” și cum ne afectează azi

5 VIDEO Băsescu / „Dacă se ratează asta, Teheranul nu va mai putea fi oprit”