VIDEO Andrei Baciu (Ministerul Sănătăţii): 93,5% dintre pacienţii internaţi joi la terapie intensivă erau nevaccinaţi

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a anunţat, vineri, că 93,5% dintre pacienţii internaţi joi la terapie intensivă erau nevaccinaţi.


"Începând de ieri (joi - n.r.), la Ministerul Sănătăţii se raportează şi numărul persoanelor din terapie intensivă care sunt vaccinate şi care sunt nevaccinate. Astfel, pentru datele de ieri, 93,5% din pacienţii internaţi la terapie intensivă erau nevaccinaţi. Vedem încă o dată eficienţa vaccinurilor care ne protejează de a dezvolta forme grave de boală, de a ajunge la terapie intensivă, de deces. Din 1.618 pacienţi, 104 erau vaccinaţi, dar aici trebuie să ţinem cont de faptul că oamenii suferă de multe boli şi vaccinarea ne protejează împotriva COVID-19", a declarat Andrei Baciu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

2 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

3 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

4 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet