VIDEO Cîţu: Am primit un raport preliminar în cazul Piatra Neamţ cu care nu am fost foarte fericit

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, că a primit un raport preliminar în cazul tragediei de la Spitalul din Piatra Neamţ, cu care nu a fost "foarte fericit", şi, ca urmare, a cerut reanalizarea acestuia.



"Am primit 'Matei Balş', Piatra Neamţ. Eu vrea să vă aduc aminte că la Piatra Neamţ am trimis şi Inspecţia economică. Am un raport preliminar cu care nu am fost foarte fericit, am cerut să se reanalizeze. Cel de la 'Matei Balş' îl am, unele lucruri au fost demarate", a precizat Cîţu, la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern.

El a reiterat că, în cazul în care Corpul de control al premierului sau Inspecţia economică constată că există probleme de natură penală, rapoartele vor merge către instituţiile abilitate.

"O să văd ce putem face public din aceste rapoarte şi le vom face publice", a completat Cîţu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

3 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est