VIDEO Cuplu din America impresionat de Castelul Peleș: „Arată precum castelul lui Dracula“

Americanii descoperă cu surpriză frumusețea României și sfârșesc prin a fi impresionați de castelele din România. Este și cazul cuplului Melissa și Rishi, care au rămas surprinși de frumusețea Castelului Peleș - despre care susțin că arată ca locuința lui Dracula.

Melissa și Rishi au fost impresionați de Castelul Peleș Foto: Kinetic Passports/Youtube

Melissa și Rishi au fost impresionați de Castelul Peleș Foto: Kinetic Passports/Youtube

În 2023, Melissa și Rishi au lăsat în urmă viața din Seattle (SUA) pentru a explora lumea. Ei și-au deschis un canal de Youtube intitulat Kinetic Passports , prin care își împărtășesc experiențele avute în jurul lumii.

Recent, vloggeri americani au ajuns și în România, unde au vizitat Sanctuarul de Urşi de la Zărneşti, Castelul Peleș, Castelul Bran și Transfăgărășanul.

Americanii au rămas profund impresionați de Castelul Peleș din Sinaia, despre care spun că este „unul dintre cele mai frumoase și pitorești castele din România”.

Melissa și Rishi au considerat că Peleșul arată ca un „castel al lui Dracula”, deși știau că Branul este socotit casa sângerosului domnitor Vlad Țepeș, devenit personaj de legendă.

Înainte de a intra în castelul Peleș de la Sinaia, cei doi au fost suprinși de cât de îngrijite erau grădinile, de statuile frumoase, de arhitectura castelului și de peisajul pitoresc al zonei. „Aceasta este colecția de arme a regelui Carol I. Ai armuri, arme, multe săbii. Este destul de incredibil”, remarcă Melissa.

Le-a plăcut foarte mult parterul și etajul I al Castelului Peleș , dar au fost dezamăgiți de cel de-al doilea etaj.

„Dacă ați cumpărat bilete pentru toate cele trei etaje, trebuie să începeți de la primul etaj (parter), mergeți la al treilea și apoi reveniți la al doilea”, mai spune Melissa.

La finalul turului, cuplul de vloggeri din SUA s-a declarat cucerit de Castelul Peleș: „A fost pur și simplu absolut uimitor. Arta este frumoasă și complicată. O experiență uimitoare”.

Surprinși de Sanctuarul de Urși de la Zărnești

Melissa și Rishi au rămas impresionați și de Sanctuarul de Urși Libearty din Zărnești (Brașov). „Ceea ce fac oamenii acolo este extraordinar”, a fost reacția turiștilor americani.

Melissa și Rishi au împărtășit pe Youtube poveștile incredibile ale urșilor din rezervație, care au găsit o a doua șansă la viață în acest sanctuar. „Se poate vedea dragostea și grija pe care le primesc din partea echipei dedicate de aici”, au mai adăugat aceștia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet