VIDEO Doi copii de 6 și 8 ani au reușit să oprească mașina condusă de tatăl împușcat mortal

Cei mici au reușit să țină sub control volanul și au oprit mașina după ce tatăl lor a fost ucis în timp ce conducea.

Un caz incredibil a avut loc pe o autostradă din apropierea orașului american Houston, statul Texas. Un bărbat care conducea o mașină a fost împușcat în cap și ucis pe loc. În doar câteva secunde, cei doi băieți ai șoferului, de 6 și 8 ani, au reușit să preia controlul volanului și să oprească în siguranță automobilul.

Copiii au declarat, în fața polițiștilor ajunși la locul incidentului, că au auzit un zgomot puternic și au crezut că o piatră a lovit mașina. Dar apoi l-au văzut pe tatăl lor cum cade de pe scaun. Băieții au preluat controlul volanului și au reușit să conducă până pe un drum lateral, unde au oprit și au cerut ajutor.

Potrivit polițiștilor, tatăl băieților, în vârstă de 29 de ani, a fost ucis pe loc de un singur glonț, în cap. Copiii nu au fost răniți în urma incidentului.


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

3 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet