VIDEO Focuri de armă la dineul corespondenţilor de la Casa Albă. Donald şi Melania Trump au fost evacuaţi şi sunt „în siguranţă”

Donald Trump și membrii cabinetului său au fost evacuați după ce focuri de armă s-au auzit la Casa Albă. Președintele este în siguranță și a postat pe Truth Social că presupusul suspect a fost reținut, anunță agențiile internaționale de presă.

Președintele american a fost evacuat de pe scena de la Washington Hilton de serviciile secrete.

Donald şi Melania Trump sunt „în siguranţă”, a anunţat sâmbătă Serviciul Secret american după ce i-a evacuat pe preşedinte şi pe Prima Doamnă de la cina corespondenţilor de la Casa Albă, unde s-au auzit focuri de armă.

„Preşedintele şi Prima Doamnă sunt în siguranţă, la fel ca toate persoanele aflate sub protecţie”, a declarat într-un comunicat serviciul însărcinat cu protecţia înalţilor demnitari politici americani, adăugând că o persoană a fost arestată, potrivit News.ro.

Suspectul a fost identificat ca fiind Cole Tomas Allen, în vârstă de 31 de ani, din Torrance, California. Poliția spune că avea asupra sa mai multe arme și cuțite.

Un membru al serviciilor secrete a fost împușcat în timpul incidentului, dar se află în siguranță.


Ora 06:57 Donald Trump a folosit breșa de securitate de sâmbătă de la Washington Hilton pentru a susține necesitatea sălii de bal pe care o construiește la Casa Albă, sugerând că aceasta ar oferi un loc mai sigur pentru evenimente viitoare, notează CNN.

„Nu este o clădire deosebit de sigură și nu voiam să spun asta, dar acesta este motivul pentru care trebuie să avem toate caracteristicile a ceea ce planificăm la Casa Albă”, a declarat Trump în timpul conferinței sale de presă. „Este, de fapt, o sală mai mare și este mult mai sigură. Este protejată împotriva dronelor. Are geamuri antiglonț. Avem nevoie de sala de bal. De aceea United States Secret Service și armata o cer.”

Sala de bal care este construită deasupra fostei aripi estice include o serie de elemente de securitate, a mai spus Trump anterior. El a afirmat că această extindere este necesară pentru organizarea unor evenimente oficiale de amploare.

„Și-au dorit sala de bal de 150 de ani din multe motive diferite, dar astăzi situația este puțin diferită, pentru că avem nevoie de niveluri de securitate pe care probabil nimeni nu le-a mai văzut până acum”, a spus el.

Ora 06:40 Trump a publicat pe Truth Social poze cu suspectul reținut.

suspect retinut focuri arma casa alba

sursa foto: Truth Social / Donald Trump

Ora 06:32 Suspectul a fost identificat ca fiind Cole Tomas Allen, în vârstă de 31 de ani, din Torrance, California, potrivit presei americane, citate de BBC.

Șeful poliției din Washington DC, Jeffery W. Carroll, a declarat că acesta era oaspete al hotelului unde se desfășura evenimentul, iar camera sa a fost sigilată în cadrul anchetei.

Este întrebat dacă au fost aduse modificări măsurilor de securitate pentru evenimentele conexe din jurul capitalei SUA, care au loc de obicei după Cina Corespondenților de la Casa Albă. El afirmă că nu există motive să se creadă că altcineva ar fi în pericol, dar că în această seară sunt prezenți mai mulți polițiști pe teren pentru evenimente precum petrecerile de după cină.


Ora 06:15 Suspectul avea asupra sa mai multe arme și cuțite, susține șeful poliției.


Ora 06:00 Trump afirmă că un agent al Serviciului Secret a fost împușcat de la o distanță foarte mică în timpul incidentului, dar a fost salvat de vesta sa antiglonț, conform BBC.

„Tocmai am vorbit cu agentul, iar el se simte foarte bine”, spune Trump. „Este foarte optimist, i-am spus că îl iubim și îl respectăm, iar el este un om foarte mândru.”


"Stay down!"

President Trump and others are evacuated from White House Correspondents' Association Dinner. #WHCD #WHCA #NerdProm

Watch LIVE here: https://t.co/OQnyC97cOI pic.twitter.com/CllmnyjoWD

— CSPAN (@cspan) April 26, 2026

Au fost prezenți, de asemenea, vicepreședintele J. D. Vance, secretarul apărării Pete Hegseth și secretarul de Stat Marco Rubio. Președinta Asociației Corespondenților de la Casa Albă (WHCA), Weijia Jiang, a declarat că nimeni nu a fost rănit și că evenimentul a fost amânat, scrie Le Monde.

Un bărbat a fost arestat rapid și reținut. El va compărea luni în fața justiției, au anunțat autoritățile.

„Ce seară la Washington!”, a scris imediat Donald Trump pe rețeaua sa socială Truth Social. La aproape două ore după incident, președintele american a ținut chiar o conferință de presă la Casa Albă, precizând că bărbatul arestat era din California. De asemenea, a difuzat un videoclip pe contul său de pe rețeaua socială, în care se vedea suspectul forțând perimetrul de securitate, precum și două fotografii cu acesta încătușat la pământ.

------

Donald Trump a lăudat munca serviciilor de securitate şi a declarat că un suspect a „fost reţinut”, după ce a fost evacuat de la cina corespondenţilor de la Casa Albă.

„Ce seară în Washington. Serviciile Secrete şi forţele de ordine au făcut o treabă extraordinară. Au acţionat cu rapiditate şi curaj. Trăgătorul a fost reţinut şi am recomandat ca „spectacolul să continue”, dar ne încredinţăm în totalitate deciziei forţelor de ordine. Acestea vor lua o decizie în scurt timp”, a scris el pe platforma sa Truth Social.

Cina anuală a corespondenţilor de la Casa Albă a fost întreruptă brusc de explozii puternice sâmbătă seara, la Washington.

Cei aproximativ 2.600 de invitaţi, precum şi Donald Trump şi soţia sa, Melania, s-au pus la adăpost. Preşedintele şi soţia sa au fost evacuaţi de urgenţă de agenţii secreţi.

Ulterior, întreaga sală a fost evacuată, la fel şi membrii guvernului american, de la şeful Pentagonului, Pete Hegseth, până la şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio.

Poliţiştii au înconjurat zona, iar elicopterele au survolat centrul capitalei americane.


Citește și:

populare
astăzi

1 A publicat lista firmelor pe care le consideră „băieții deștepți din energie” / Bolojan, prima mișcare ca ministru al Energiei

2 SURSE Bolojan bagă zâzanie în PSD. Nu demite toți prefecții pentru a alimenta zvonurile de trădare

3 De citit...

4 Rusia a ajuns deja în România, suntem varză!

5 Așa o fi?