VIDEO Fotbal: Mirel Rădoi - Acum sunt 51% şanse să nu mai continui la echipa naţională

VIDEO Fotbal: Mirel Rădoi - Acum sunt 51% şanse să nu mai continui la echipa naţională

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, în conferinţa de presă de la finalul partidei cu Islanda, scor 0-0, din preliminariile CM 2022, că sunt 51% şanse să nu mai continue la conducerea primei reprezentative, dar a precizat că va fi prezent pe bancă la ultimul meci din faza grupelor, cel cu Liechtenstein de duminică.


"Spun acum că sunt 51% şanse să nu mai continui la naţională. Dar o decizie va fi comunicată după, pentru că foarte multe lucruri se pot întâmpla în perioada asta. Mai avem un meci şi chiar nu vreau să îmi arunc legitimaţia pentru că nici nu o am de foarte mult timp. Merg sigur la meciul din Liechtenstein, nu glumesc. Acum când jucătorii au cea mai mare nevoie eu ce să fac, să-i abandonez? Am fost împreună doi ani şi acum îi las la greu? Nu. Eu ştiu acum prin ce trec ei şi probabil că meciul din seara asta îi va chinui toată viaţa", a afirmat selecţionerul.

"Am avut trei întâlniri cu cei din conducerea federaţiei, iar dacă eu ceream o dublare a salariului cred că era posibil ca federaţia sa intre în faliment. Şi chiar dacă ar fi reuşit să îmi dubleze salariu, acesta nu s-ar fi apropiat suma nici la jumătatea ofertelor pe care le-am avut. Acum nu am nicio ofertă... Dar am avut oferte chiar după meciul cu Armenia şi puteam să plec. Dar eu am crezut că putem aduce lucruri pozitive la echipa naţională. Însă pentru mine nu factorul financiar este primordial", a explicat el.

Rădoi a menţionat că nu ştie cine ar putea prelua naţionala după plecarea sa, dar a dezvăluit că oficialii FRF vor instala tot un antrenor român.

"Nu am o soluţie şi nu cred că va fi o decizie uşoară nici pentru conducerea federaţiei să aleagă un nou antrenor dacă eu nu voi mai continua. Dar din discuţiile pe care le-am avut cu ei în această ultimă perioadă, am înţeles atât din partea preşedintelui, cât şi din partea lui nea Mihai că antrenorul va fi român. Nu ştiu însă cine e. Nu simt că există discuţii în spatele meu, dar şi dacă ar exista ar fi ceva normal pentru că trebuie să se gândească şi ei la viitor. Dacă ei se gândesc deja la un nume, nu ar fi nici o problemă, e ceva normal mai ales că eu am ieşit şi am spus public că vreau să plec", a spus el.

Întrebat dacă se gândeşte să candideze la preşedinţia FRF, Rădoi a răspuns: "Nu, nu... am luat-o pe calea asta, nici nu s-a uscat cerneala pe licenţă... Probabil că fostul meu coleg Ciprian Marica o să candideze pentru postul de preşedinte al federaţiei pentru că îşi doreşte de foarte mulţi ani şi am înţeles că a făcut lucruri foarte bune la Farul, a făcut şi un teren foarte bun acolo..."

Rădoi a precizat că Ciprian Marica, cel care i-a cerut demisia după egalul cu Islanda, "nu înţelege foarte multe din antrenorat".

"Mi-a spus cineva chiar înainte de meci că Ciprian Marica, cel care m-a contestat până acum, a declarat că ar fi cea mai mare greşeală dacă o să plec. Acum după meci zice să plec? Nu, voi mai rămâne şi la meciul din Liechtenstein. Ce să mă supăr pe el pentru că îl ştiu mult mai bine ca voi pentru că am fost colegi de generaţie. Şi atunci când petreci atâta timp ajungi să cunoşti limitele colegului. Şi intervine proverbul care spune 'nu te bate cu ăla că te bate cu armele lui'. Nu am cum să vorbesc cu Ciprian Marica pentru că, vă spun sincer, chiar dacă a jucat foarte mulţi ani fotbal nu înţelege foarte multe din antrenorat. Deci nu am cum să mă iau după el să îmi dau demisia sau să rămân", a menţionat Rădoi.

Echipa naţională de fotbal a României a terminat la egalitate cu selecţionata Islandei, scor 0-0, joi seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.

În celelalte meciuri din grupă, Macedonia de Nord a surclasat Armenia cu 5-0, la Erevan, iar Germania a surclasat Liechtensteinul cu 9-0.

Germania (calificată deja la turneul final) se află pe primul loc, cu 24 de puncte, urmată de Macedonia de Nord, 15 puncte, România, 14 puncte, Armenia, 12 puncte, Islanda, 9 puncte, Liechtenstein, 1 punct.

Duminică se vor juca ultimele partide din grupă, Armenia - Germania, Macedonia de Nord - Islanda şi Liechtenstein - România (Vaduz), toate de la ora 19:00.

Pentru a ocupa locul al doilea în grupă şi a se califica la baraj, România, care nu a mai participat la o Cupă Mondială din 1998, are nevoie de o victorie cu Liechtenstein, iar Islanda să nu piardă la Skopje cu Macedonia de Nord.

AGERPRES (A-editor: Marius Ţone, editor online: Andreea Preda)


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa