VIDEO Gheorghiţă (CNCAV): Suntem în valul patru; varianta Delta este pe cale să devină dominantă în România

VIDEO Gheorghiţă (CNCAV): Suntem în valul patru; varianta Delta este pe cale să devină dominantă în România

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că România se află în valul patru al pandemiei, iar varianta Delta a virusului este pe cale să devină dominantă.

"Este clar că suntem în momentul de faţă pe un trend ascendent din punct de vedere epidemiologic, suntem în valul patru, înregistrăm un număr din ce în ce mai mare de cazuri noi şi ca urmare a faptului că varianta Delta este pe cale să devină dominantă în România", a spus Gheorghiţă, în cadrul unei conferinţe.



El a precizat că un motiv important pentru creşterea numărului de cazuri în această perioadă este mobilitatea crescută, interacţiunea crescută între persoane, coroborat cu nerespectarea măsurilor de prevenţie şi din acest motiv nu se aşteaptă ca în perioada următoare situaţia să se stabilizeze.

"La nivelul medicilor de familie, în momentul de faţă sunt 2.730 de cabinete care înregistrează activităţi de vaccinare şi au fost vaccinate până pe data de 22 august peste 346.000 de persoane, majoritatea - 55%, fiind în mediul rural. La nivelul unităţilor sanitare sunt 149 de spitale publice care au activităţi de vaccinare pentru pacienţii cronici, pentru pacienţii internaţi şi au fost vaccinaţi, începând cu a doua jumătate a lunii mai, peste 7.177 de pacienţi cronici. Cred că este o oportunitate când ajungem la spital să solicităm, în cazul în care nu am fost vaccinaţi, să beneficiem de vaccinare", a afirmat Gheorghiţă.

El a adăugat că sunt 26 de unităţi sanitare private care înregistrează şi care au activităţi de vaccinare pentru pacienţii internaţi, fiind imunizate 1.521 de persoane până la acest moment. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR