
VIDEO Imagini spectaculoase cu șantierul de la Planșeul Unirii
„Ne-au căpiat cu gălăgia”, mărturisește o angajată la una dintre simigeriile de la Piața Unirii. Exact în fața ei au loc lucrările pentru refacerea uneia dintre cele mai importante structuri din București – planșeul Piața Unirii.
Lucrările la planșeul Unirii, vechi de aproape 100 de ani, au început în 10 iunie 2025, iar acum zona este un mare șantier, cu trafic deviat și copaci defrișați.
Traversarea peste râul Dâmbovița, între stațiile Piața Unirii 1 (ieșirea de la Luca Unirii) și Centrul Vechi, este blocată din cauza lucrărilor. Legătura se face prin Parcul Unirii, pe un drum provizoriu. Autoritățile au delimitat un culoar de traversare pentru pietoni de pe partea stației Piața Unirii 1 (Strada Halelor), prin Parcul Unirii și până la trecerea de pietoni dintre parc și stația Piața Unirii 2.
„Un deranj necesar”
„Mi se pare un deranj pentru moment, dar este un deranj necesar și benefic pentru oraș. Este zgomotos, e mai mult praf, dar orice se consolidează, se repară, mie mi se pare benefic. Traficul oricum era groaznic aici, dar mi-ar fi plăcut să rămână copacii”, spune Mihaela, care era în trecere prin zona Unirii, alături de fiul ei.
„Acum trebuie să stai să ocolești când ești cu mașina, cu autobuzul. Se face aglomerație cum n-ai văzut niciodată. Dar trebuie”, mărturisește Gabi. El adaugă și că folosește mai mult transportul în comun de când au început lucrările.
„Putem prelungi lucrările dacă apar elemente surpriză”
HotNews i-a a contactat pe reprezentanții Primăriei Sector 4, pentru a afla dacă termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor, 10 iunie 2027, va fi respectat.
„Termenul de finalizare este de doi ani și ne referim aici la lucrările strict de la planșeu”, spune purtătoarea de cuvânt a primăriei, Violeta Boerescu. În afară de lucrările de la planșeu, în zonă se mai desfășoară alte două proiecte de infrastructură: consolidarea pasajului Unirii și conectarea liniei de tramvai între stațiile Sfântul Gheorghe și Dealul Patriarhiei.
Boerescu afirmă că, încă de la începutul lucrărilor, constructorul și primarul Daniel Băluță au anunțat că există posibilitatea de prelungire a șantierului, dacă apar „elemente surpriză”.
„După cum decurg lucrările, până acum suntem în regulă, nu am întâmpinat probleme. Lucrările merg bine, dar există posibilitatea, mică acum, dar nu o putem ignora, să întâmpinăm situații excepționale. Acum, la momentul la care suntem, putem spune că termenul de finalizare este cel de doi ani de zile”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.
Rute ocolitoare pentru șoferi
Pentru că Splaiul Independenței este închis de la Pod Izvor la Unirii, șoferii trebuie să ocolească prin fața Palatului Parlamentului pentru a ajunge la Piața Unirii.
- Dinspre Corneliu Coposu şi Universitate – urmaţi drumul provizoriu prin Parcul Unirii.
- De pe Calea Victoriei – urmaţi traseul: Naţiunile Unite – Palatul Parlamentului – Bulevardul Unirii.
- Dinspre Eroilor – faceţi dreapta pe bulevardul Libertăţii, apoi stânga pe bulevardul Unirii.