VIDEO „Ne credeți atât de imbecili să venim la un linșaj in direct?”/În timp ce Nicușor Dan e singur la „dezbaterea” de la Digi24, „președintele” George Simion publică pe Facebook

Liderul AUR și candidatul formațiunii calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, George Simion, a publicat luni seară, o înregistrare video din biroul său în care discută cu mai mulți jurnaliști ai postului Digi24, în care le explică acestora, pe un ton dur, motivele din cauza cărora a refuzat să participe la dezbaterea de astăzi, la care Nicușor Dan participă. „Dumneavoastră vreți să mă chemați la Digi24 să mă umiliți, să vă fac și rating în plus, spunând că este jurnalism echidistant ceea ce faceți? Ar trebui să vă fie rușine!”, afirmă liderul AUR, în înregistrare.

„Motivul pentru care nu particip la dezbaterea Digi24”, este intitulată postarea în care Simion a adăugat această înregistrare cu jurnaliștii postului de știri.

Ce mai afirmă George Simion în discuția cu jurnaliștii Digi24:

  • „Dumneavoastră aveți o impresie foarte proastă despre noi, noi «pleava societății».
  • D-voastră ne credeți atât de imbecili încât venim la un linșaj mediatic în direct?
  • Chiar așa de proști ne credeți?
  • Deci asta este o invitație pe bune din partea d-voastră pentru o dezbatere electorală? Dl. Negruțiu face parte din acest format? Știți că dl. Negruțiu a fost la un miting împotriva mea săptămâna trecută? Știți? Mitingul de vineri al lui Nicușor Dan? Vreți să vă citesc ce postează Florin Negruțiu la adresa mea?
  • Este partizanat politic.
  • Eu vreți să mă duc la o dezbatere în care să fiu asasinat mediatic? Pentru că asta faceți d-voastră la Digi24!”.

Postul de televiziune Digi24 organizează luni, de la ora 19:00, o dezbatere electorală între George Simion și Nicușor Dan. Simion nu a confirmat participarea, susține Digi24. Dezbaterea a început în această seară și este în desfășurare, doar cu Nicușor Dan.


populare
astăzi

1 Cătălin Măruță revine la Antena 1 și preia „Furnicuțele” după plecarea de la Pro TV

2 Cum alungi cârtițele din grădină fără să le faci rău: Soluții ecologice și eficiente

3 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

4 E-Terra, reluată integral / Experți și notari au acces, termene prelungite pentru 94.000 de cereri

5 Ce țeapă! / Măruță preia „Furnicuțele” de la Denise Rifai, care anunță un nou proiect Antena 1