VIDEO „Nu putem cuceri orașe mari”/Din nou un analist militar spune adevărul la televiziunile rusești

VIDEO „Nu putem cuceri orașe mari”/Din nou un analist militar spune adevărul la televiziunile rusești

Televiziunea Rossyia-1 a invitat în platou un nou expert militar să vorbească despre războiul din Ucraina însă analiza acestuia nu s-a ridicat la nivelul propagandei Kremlinului.

Analistul militar a explicat de ce armata rusa nu poate cuceri orase importanteFoto: Captura video

Acesta a început prin a afirma că, pe informațiilor existente și a modului în care sunt poziționate forțele ucrainene în estul țării, forțele armate ale Ucrainei ar dispune de până la 35 de batalioane „naționaliste” pe frontul din Donbas, „o forță foarte mare”.

Analistul afirmă apoi că soldații ucraineni sunt „foarte motivați” și că nu pot fi descurajați decât printr-o înfrângere militară. „Va trebui fie să îi distrugem, fie să așteptăm până când înregistrează un număr mare de răniți și pierderi în masă. Trebuie să îi convingem prin forță, care este calea diplomatico-militară”, susține el.

Acesta spune apoi că în sudul Ucrainei, în apropierea Herson, sunt repurtate „unele succese” dar că în zonă luptă pușcași marini ucraineni din unități militare foarte puternice și foarte motivate. „Cu aceștia trebuie acționat doar prin forță, însemnând că vor trebui distruși fizic, nu există nicio altă cale”, explică specialistul.

Analistul explică de ce rușii nu pot cuceri orașe importante

„Nu are sens să intrăm în orașe mari în momentul de față. Toate sunt minate. Toate școlile, spitalele și pozițiile de artilerie. Am risca pierderi majore doar pentru a ne pune steagul în centrul orașului. Așadar nu are nicio noimă”, susține acesta.

El mai afirmă că, pentru moment, forțele rusești folosesc artilerie, lansatoare de rachete, obuziere, tunuri și „niște aviație, dar nu prea multă”, o recunoaștere subtilă a unuia dintre cele mai mari eșecuri înregistrate de forțele armate rusești în Ucraina, faptul că nu au reușit să obțină supremația aeriană, în pofida superiorității masive de care s-a bucurat la declanșarea invaziei.

Analistul vorbește apoi de ofensiva din zona orașului Krivoi Rog: „De ce nu intrăm în Krivoi Rog? Este un oraș mare, este prea greu de cucerit pentru forțele noastre armate fără a le pune în pericol”.

Comentariile sale care fac contrast cu înflăcărarea prezentatorilor ruși amintesc de cele ale unui alt analist militar invitat să vorbească în direct, colonelul în rezervă Colonelul rus în rezervă Mihail Hodarionok.

La jumătatea lunii mai acesta a oferit o perspectivă sumbră asupra situației militare din Ucraina, afirmând că soldații ucraineni sunt pregătiți să lupte până la ultimul om și amintind că Rusia este izolată din punct de vedere geopolitic.

El a respins și informațiile vehiculate de televiziunile din Rusia potrivit cărora o prăbușire a forțelor armate ucrainene este iminentă. „Aceste lucruri, sunt, ca să mă exprim cu blândețe, false”, a subliniat el.

Colonelul a revenit câteva zile mai târziu cu o evaluare optimistă asupra evoluției războiului, mai mulți jurnaliști străini care monitorizează mass-media rusă sugerând că „s-a discutat” cu acesta.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Nunta odraslei interlopului Nuțu Cămătaru, „udată” cu grămezi de bani de Cosmin Olăroiu și Codin Maticiuc

2 Dmitri Medvedev ar fi încercat să se sinucidă? Presa din Ucraina susține că s-ar fi găsit și mai multe bilețele de adio

3 Au scos de la naftalină vechile rachete sovietice! / Semne evidente că Rusia gâfâie pe frontul din Ucraina

4 ULTIMA ORĂ Panică la Gazprom! / Americanii au întrecut Rusia în exportul de gaz către Europa, pentru prima oară în istorie

5 Profa sexy, promovată de PSD inspector școlar în Arad. Vine de la un liceu unde un singur elev a luat Bacul