VIDEO Oros, către deputaţii PSD: Aţi externalizat toate programele strategice; niciodată n-aţi avut vreo legătură cu fermierul român

VIDEO Oros, către deputaţii PSD: Aţi externalizat toate programele strategice; niciodată n-aţi avut vreo legătură cu fermierul român

Toate programele strategice lansate de PSD au fost externalizate şi niciodată nu au avut vreo legătură cu soarta fermierului român, a susţinut, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, la dezbaterea moţiunii simple depusă de către parlamentarii PSD împotriva sa.



"Negociem şi acum eco-schemele, dar dvs. nu ştiţi ce înseamnă eco-schemele... Pentru perioada 2021 - 2022 unde sunt alocate 6,2 miliarde de euro din bugetul 2021 - 2027, chiar dacă este perioadă de tranziţie, am alocat, conform analizei nevoilor făcută cu fermierii, cu peste 119 asociaţii de fermieri, pentru capacităţile de depozitare şi procesare, 760 de milioane de euro în doi ani, când dvs. în şapte ani aţi alocat 845 de milioane de euro pentru aceste activităţi. Am mai făcut ceva: am splitat măsura în mai multe măsuri, astfel încât să ajungă banii şi în zona de munte. Pentru programul "Tânărul fermier", pentru prima dată, am splitat programul astfel încât să fie eligibil şi beneficiarilor din diaspora. Chiar dacă anul trecut, datorită restricţiilor de circulaţie, unii dintre ei nu au putut aplica, vom continua acest program. La fel cum continuăm cu programul de concesionare a 50 de hectare pentru fiecare tânăr fermier. Indiferent câte moţiuni veţi mai depune şi câte minciuni o să mai spuneţi, fermierii ştiu exact cine sunteţi şi pe cine reprezentaţi. Reprezentanţi samsarii şi vânătorii de subvenţii. Niciodată n-aţi avut vreo legătură cu soarta fermierului român", a declarat ministrul Agriculturii.

Demnitarul a susţinut că, la ora actuală, se negociază continuarea acordării de Ajutoare Naţionale Tranzitorii (ANT), pentru a nu se impune plafonarea.

"M-am întâlnit cu fermierii la ei acasă. Şi cu fermierii mici, şi cu fermierii mari, şi cu fermierii de la munte, şi cu fermierii de la şes... Fermierii au înţeles că niciun program pe care dvs. l-aţi lansat vreodată n-a avut nicio legătură cu ţăranul şi cu fermierul român. Majoritatea fermierilor au înţeles. Sigur, nu cei pe care îi aduceţi în sediile dvs. Toate programele pe care le-aţi lansat, nu a fost nici măcar unul să-l faceţi dvs. Aţi externalizat toate programele strategice la care aţi contribuit. Asta este capacitatea dvs. de a face programe vizionare. Să vă spun despre negocierile pe care le-aţi făcut sau despre care credeţi că le-aţi făcut, pentru noul program strategic. N-aţi reuşit să negociaţi nimic, domnilor. Când v-a impus Comisia Europeană 6 miliarde de euro, Pilonul II, aţi acceptat. A trebuit să venim noi să renegociem, să ajungem la 7,7 miliarde de euro. De asemenea, am negociat continuarea acordării ANT-ului, pentru că, în 2020, urma să se oprească. Negociem şi acum ca să nu se impună plafonarea. Cerem o plafonare voluntară şi o plată redistributivă, tocmai pentru a consolida fermele de familie", a menţionat Adrian Oros.

Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut, luni, moţiunea simplă pe agricultură a PSD, cu titlul "Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător - ministrul Adrian Nechita Oros".

Conform documentului, agricultura a avut, în 2020, două recorduri negative: cea mai pronunţată reducere de producţie dintre activităţile economice - minus 16,2% la valoarea adăugată creată şi cea mai mare creştere de preţuri - plus 10,5% la preţuri. Totodată, PSD îl acuză pe ministrul Agriculturii că toate promisiunile făcute de la preluarea mandatului s-au dovedit a fi doar minciuni.

Semnatarii moţiunii îi transmit ministrului Oros că munca în agricultură "nu e la patru ace, cu batistuţa galbenă apretată la piept", ci cu "sudoare, cu nelinişti, cu griji, cu mâini crăpate, cu lacrimi uscate pe obrajii trişti, dar mai ales cu sufletul legat de glia strămoşească!".

Votul final pe moţiunea PSD împotriva ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, va fi acordat miercuri, 31 martie 2021. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR