VIDEO Pus în fața probelor video, monstrul de la Dinamo a recunoscut că și-a agresat sexual victima

Antrenorul de înot de la Clubul Sportiv Dinamo, în vârstă de 20 de ani, care a fost arestat pentru că a violat o fetiță de 7 ani, a recunoscut fapta la audieri. Acesta a admis că a agresat-o sexual pe copilă în momentul în care procurorii i-au spus că au imagini surprinse de camerele de supraveghere. El a povestit anchetatorilor cum s-a întâmplat totul, în momentul în care erau și alți părinți la bazin, deși nimeni nu a văzut agresiunea. Bărbatul era colaborator la clubul Dinamo din martie 2023, înainte el a lucrat în mediul privat.

Acesta se află în arest pentru următoarele 30 de zile.

Anchetatorii vor să afle dacă antrenorul a mai abuzat și alți copii. Bărbatul de 20 de ani era angajat al Clubului Dinamo din luna mai a anului trecut. Susținea cursuri cu mai mulți copii, niciodată individual.

De regulă, grupele aveau cel puțin 10 copii. În momentul abuzului erau de față mai mulți profesori și părinți. Mama fetiței a fost cea care a sunat la 112. Polițiștii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere în care a fost surprins și abuzul. Ulterior, bărbatul a fost reținut și apoi arestat. Conducerea clubului a declarat că va lua măsuri după acest incident, că toți angajații vor fi verificați și vor fi obligați să prezinte un certificat de integritate.


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic