VIDEO Rafila: Guvernul va derula o campanie de informare; comportamentul preventiv al populaţiei privind pandemia să devină o regulă

Guvernul, împreună cu autorităţile locale, va derula în perioada sărbătorilor de iarnă o campanie de informare, astfel încât comportamentul preventiv al populaţiei privind respectarea regulilor de protecţie sanitară impuse în contextul pandemiei de COVID să devină o regulă, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.


"Faptul că avem patru zile - 24 şi 25 decembrie, 31 decembrie şi 1 ianuarie - în care manifestările în aer liber pot fi organizate fără limitări deosebite, nu înseamnă că trebuie să transformăm aceste manifestări publice în vectori de propagare a infecţiei. De asta este, practic, posibilă organizarea în spaţii deschise fără niciun fel de probleme, cu o condiţie: participanţii, populaţia, şi aici avem mare nevoie de ajutorul mass-media să promovăm un comportament responsabil. O să facem o campanie la nivelul Guvernului, împreună cu autorităţile locale, dar şi cu diversele instituţii din cadrul Guvernului, încât acest comportament preventiv să fie regula. Nu ne dorim sancţionarea, nu sancţionarea este cheia succesului, dar sigur că acolo unde se impun aceste lucruri, vor fi puse în aplicare", a declarat Alexandru Rafila într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

El a punctat că importante sunt "parteneriatul, încrederea şi comportamentul preventiv".

"Eu cred că principalii, dincolo de cetăţeni, principalii avocaţi ai respectării acestor reguli trebuie să fie operatorii economici. Viaţa noastră ca societate, funcţionarea lor ca operatori economici sunt de legate de faptul că ei trebuie să asigure respectarea tuturor măsurilor la toate tipurile de activităţi pe care le realizează. Ăsta este lucrul esenţial şi asta este cheia ieşirii din pandemie, alături, bineînţeles, de măsurile specifice legate de vaccinare, de testare", a subliniat Rafila. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea