VIDEO Scenă adorabilă la Jocurile Invictus: o fetiță fură popcorn din punga prințului Harry

VIDEO Scenă adorabilă la Jocurile Invictus: o fetiță fură popcorn din punga prințului Harry

Prințul Harry al Marii Britanii a rămas fără o parte din popcorn în timp ce urmărea din tribune un meci din cadrul Jocurilor Invictus după ce o fetiță îndrăzneață s-a servit din punga sa, informează joi publicațiile Express și The Telegraph.

 Profitând de neatenția prințului Harry care era angajat într-o conversație, fetița pe nume Emily Henson s-a servit nestingherită din punga cu popcorn a reprezentantului Casei Regale a Marii Britanii.

În ciuda măsurilor de securitate la nivel înalt luate în preajma prințului Harry, Emily a reușit să fure popcorn timp de un minut.

Fetița în vârstă de doi ani este fiica unui fost concurent la Jocurile Invictus, paralimpicul David Henson, prieten apropiat al celui de-al cincilea moștenitor la tronul Marii Britanii.

Prințul se afla în tribune alături de David Henson, de soția acestuia, Hayley, și de fiica lor Emily, în timpul meciului de volei dintre echipa țării sale și cea a Danemarcei.

Prinsă cu mâța-n sac, Emily a fost tratată de prințul Harry cu câteva gesturi amuzante, acesta mimând șocul și apoi luându-i popcornul. După câteva scene adorabile, reprezentantul Casei Regale a distrat fetița oferindu-i chiar el floricele de porumb.

Prințul Harry al Marii Britanii și iubita sa, actrița Meghan Markle, și-au făcut prima apariție publică luni, ținându-se de mână în tribunele unui meci de tenis în scaun cu rotile desfășurat în cadrul Jocurilor Paralimpice Invictus de la Toronto.

Prințul Harry a dezvăluit la începutul acestui an că își dorește să își întemeieze o familie, amintește publicația Express.

Aflat în Canada, prințul Harry a dat startul sâmbătă Jocurilor Paralimpice Invictus, având-o alături pe Melania Trump, prima doamnă a Statelor Unite, iar câteva rânduri mai în spate pe iubita sa, Meghan Markle.

După ce a participat la două misiuni în Afganistan, nepotul reginei Elisabeta a II-a este unul dintre inițiatorii acestor competiții sportive organizate după modelul jocurilor paralimpice și a cărei primă ediție s-a desfășurat în septembrie 2014, la Londra.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE