VIDEO Spectacolul de operă cu sex nesimulat se joacă acum cu casa închisă!

Înainte să cumpărați bilete, citiți cu mare atenție informațiile de pe site ca sa nu spuneți că n-ați știut! Este avertismentul formulat de conducerea Operei din Stuttgart, care tocmai a avut o premieră controversată.

La primele două reprezentații, 18 spectatori au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru șoc și greață la o operă care a inclus raporturi sexuale nesimulate, piercing executat pe scenă și cantități abundente de sânge, fals și real.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Spectatorii operei Sancta, destinată exclusiv adulților, au fost preveniți cu privire la o listă lungă de potențiale elemente declanșatoare de crize, de la zgomote puternice pana la violenta sexuala si chiar mirosul de... tămâie.

"Dacă totuși aveti probleme, feriți-vă privirea”, a transmis ofițerul de presa al instituției din Stuttgart.

Distribuția este formată din 23 de femei care joacă parțial sau complet dezbrăcate. Una dintre ele își asumă un rol dublu, este Isus, dar și Adam.

Responsabilă pentru acest spectacol provocator este coregrafa austriacă Florentina Holzinger, în vârstă de 38 de ani, cunoscută pentru piesele ei nonconformiste care estompează granița dintre teatru și vodevil.

De data asta, Holzinger a transpus opera expresionistă Sancta Susanna, scrisă de Paul Hindemith în urmă cu exact un secol. Este povestea unei tinere călugărițe care, incitată de o poveste spusă de una dintre măicuțele în vârstă ale mănăstirii, pășește goală în altar și rupe pânza care îl acoperă pe Isus.

În viziunea regizorală, scena se umple de călugărițe care patinează pe role dezbracate, având în fundal alte corpuri goale răstignite pe un perete.

Cum era de așteptat, vestea despre spectatorii cărora li s-a făcut greață a funcționat i-a atras pe curioși. Toate reprezentațiile programate la Stuttgart au biletele epuizate.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă