VIDEO „Sunt foarte liniștit”/Irinel Columbeanu a ajuns la azil

VIDEO „Sunt foarte liniștit”/Irinel Columbeanu a ajuns la azil

Altădată milionar, acum în azil. Cam așa s-ar putea reduce, în prezent, viața lui Irinel Columbeanu. Își duce traiul într-un azil, în același loc în care, cu ani în urmă, a stat și tatăl său.

Irinel Columbeanu se află la Fundația Sfântul Ioan, unde locuiește la Ioan Casian de aproape două săptămâni.

Pe vremuri, milionarul de la acel moment își vizita tatăl care locuia la același azil unde astăzi stă el. La intrarea în Fundație există poză cu cei doi, în curtea clădirii.

Irinel Columbeanu își amintește de acele vremuri, când își vizita tatăl aproape zilnic, îi cumpăra diverse lucruri și petrecea timp cu acesta. În prezent, se bucură de bătrânețe și susține că și-a găsit, în sfârșit, liniștea pe care o voia de mult timp.

„Sunt foarte liniștit. Asta e ceea ce am căutat, să pot să fiu mai liniștit aici decât eram unde am stat până acum”, a spus Irinel Columbeanu în emisiunea Fiță cu Adiță, potrivit dcnews.ro .

Irinel Columbeanu a deținut, la Târgu Cărbunești, compania producătoare de materiale de construcție Turbocim. Deținea și firmele T.E.T. Group S.R.L., Promotion Group Internațional SRL, Techno Consult Romania SRL, și Molyvi Holdings LTD. A mai deținut un pachet de 0,85% la Alcatel România, prin intermediul companiei Promotion Group International SRL.

Averea lui Irinel Columbeanu era estimată la 60 de milioane de euro în anul 2006, 150 de milioane euro în 2007 , 40 de milioane de euro în anul 2008 și 7 milioane de euro în anul 2009.

Împreună cu tatăl său, Ion Columbeanu, deținea firma Caesopatru SRL, înființată în octombrie 2010, care avea ca obiect de activitate extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei.

Irinel Columbeanu mai era acționar și la firma Media Com 1995, firmă care avea ca obiect de activitate telecomunicații și comerț cu amănuntul a diverse produse.

El era acționar alături de Media Pro BV și de firma MediaPro Management, unde acționar și administrator era Adrian Sârbu. Firma Media Com 1995 a avut în anii 1999-2002 venituri estimate la 920 de miliarde de lei vechi. Irinel Columbeanu a candidat pentru funcția de primar general al Bucureștiului în 2012.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat