VIDEO Tenis de masă: Echipele României s-au calificat în sferturile Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca

Selecţionatele feminină şi masculină ale României s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de tenis de masă pe echipe de la Cluj-Napoca, după victoriile obţinute în BT Arena.


La feminin, România, campioana europeană en titre, a învins Italia cu scorul de 3-1.



Bernadette Szocs a dispus de Debora Vivarelli cu 3-0 (11-9, 11-4, 11-6), Daniela Monteiro-Dodean a trecut de Jamila Laurenti cu 3-1 (9-11, 11-8, 11-7, 13-11), iar Bernadette Szocs a învins-o şi pe Giorgia Piccolin, cu 3-1 (7-11, 11-7, 12-10, 12-10). Elizabeta Samara a fost învinsă de Picolin cu 3-2 (11-9, 9-11, 1-11, 13-11, 11-9).



România a câştigat Grupa B, cu 4 puncte, fiind urmată de Italia, 3 puncte, şi Belgia, 2 puncte.



Vineri, în sferturile de finală, România va înfrunta Luxemburgul, de la ora 13:00.

La masculin, România a reuşit să câştige în faţa Sloveniei cu 3-2, în ultimul său meci din grupă.

Ovidiu Ionescu l-a învins cu 3-0 (11-1, 11-3, 11-2) pe Tilen Cvetko, Hunor Szocs a câştigat în faţa lui Peter Hribar cu 3-0 (12-10, 11-5, 11-9), iar Rareş Şipoş l-a întrecut şi el pe Tilen Cvetko, scor 3-0 (11-8, 11-7, 11-5).

Darko Jorgic i-a învins atât pe Şipoş, cu 3-0 (11-8, 11-4, 13-11), cât şi pe Ovidiu Ionescu, scor 3-2 (13-11, 11-13, 11-4, 9-11, 14-12).

În clasamentul final al Grupei H, România a ocupat primul loc, cu 6 puncte, urmată de Slovenia, 5 puncte, Finlanda, 4 puncte, Luxemburg, 3 puncte.

Vineri, în sferturi, de la ora 16:00, România va întâlni puternica echipă a Suediei.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)

Sursa fotografiilor: Federația Română de Tenis de Masă /Facebook


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!