VIDEO Ucraina: O nouă manifestaţie a fost reprimată într-un oraş controlat de forţele ruse

Forţele ruse au deschis focul duminică pentru a dispersa o manifestaţie împotriva prezenţei lor la Kahovka, un oraş ocupat din sudul Ucrainei, un număr nedeterminat de persoane fiind rănite, a afirmat Liudmila Denisova, o responsabilă cu drepturile omului pe lângă parlamentul de la Kiev, potrivit AFP.

Locuitori din acest oraş situat pe Nipru, mare fluviu care traversează Ucraina, au început o "acţiune paşnică pentru a spune nu ocupanţilor", a precizat ea pe Telegram.



În timpul manifestaţiei au fost auzite "explozii de grenade şi focuri de mitralieră", iar mai multe persoane au fost rănite sau arestate, a mai spus Liudmila Denisova, fără a oferi un număr.

Nu departe de Kahovka, la Herson, au fost desfăşurate echipamente militare ruse în faţa unor persoane care protestau de asemenea împotriva ocupaţiei din oraşul lor, scandând în special 'Glorie Ucrainei!", a declarat ea, fără a semnala totuşi incidente similare.

Responsabila ucraineană nu a precizat numărul manifestanţilor din cele două localităţi.

Sâmbătă, la Energodar, un alt oraş din sudul Ucrainei ocupat de armata rusă, "o adunare pentru susţinerea Ucrainei" a fost dispersată de tiruri de mortieră şi de grenade asurzitoare care au făcut patru răniţi, conform autorităţilor ucrainene.AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...