VIDEO Un polițist american de origine română se află în stare critică după ce a fost împușcat de 8 ori /Povestea tânărului care cânta la biserica românească

Un polițist de origine română, Tyler Moldovan, se află în stare critică, într-un spital din Phoenix (Arizona) după ce a fost împușcat de 8 ori în timpul unei misiuni, în noaptea de luni spre marți, relatează ABC Arizona .

Șeful poliției din Phoenix, Jeri Williams, a declarat că polițistul Tyler Moldovan, 22 de ani, efectua o patrulă într-un complex de apartamente în jurul orei 2 a.m., după ce poliția a fost sesizată printr-un apel la 911 că o mașină circulă haotic și cu mare viteză în zona respectivă.



Potrivit autorităților, suspectul a fost identificat în persoana lui Essa Williams, 24 de ani. Acesta a fost găsit ascunzându-se pe terasa unui apartament, moment în care a scos pistolul și a tras înspre ofițerul Moldovan.


Ofițerul de poliție a fost împușcat de 8 ori, inclusiv la cap și este în continuare în stare critică potrivit sursei citate.
Comunitatea, în stare de șoc

Presa locală relatează povestea polițistului de origine română, despre care spune că obișnuia să cânte la tubă în formația Bisericii Penticostale Române ”Happy Valley” (Valea Fericirii- n.red), ultima oară când a făcut acest lucru fiind chiar în weekend, în cadrul slujbei de seară.

“Vestea este un șoc total pentru noi”, a spus Claud Olar, unul dintre membrii formației care cântă la biserică.

Potrivit acestuia, bunicul lui Tyler a fost unul dintre pastorii fondatori ai bisericii care reunește acum în jur de 2.800 de enoriași.

Olar mai spune că Tyler este un om devotat care a dat dovadă de etică și loialitate în tot ceea ce face. “A făcut asta în școala generală, în liceu, la academia de poliție și ca polițist”, a spus Olar.

Tyler Moldovan a absolvit Academia de Poliție în martie și a împlinit 22 de ani luna trecută.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă