Viktor Orban, convins că Ucraina a pierdut deja războiul cu Rusia. Ce a spus despre summitul Putin-Trump

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că războiul din Ucraina este deja pierdut pentru Kiev și câștigat de Rusia, iar singura necunoscută rămâne momentul și condițiile în care Occidentul va recunoaște acest lucru.

Orban a criticat și declarația comună a statelor UE care susțin poziția Ucrainei. FOTO: EPA-EFE

Orban a criticat și declarația comună a statelor UE care susțin poziția Ucrainei. FOTO: EPA-EFE

Orban a avertizat că Europa a ratat șansa de a negocia direct cu Vladimir Putin și riscă acum să fie exclusă din tratativele pe care liderul rus le va purta cu Donald Trump, a spus premierul într-un interviu pentru canalul de YouTube Patriota.

Președinții Rusiei și Statelor Unite, Vladimir Putin și Donald Trump, urmează să se întâlnească vineri, 15 august, în Alaska, unde vor discuta nu doar despre războiul din Ucraina, ci și despre chestiuni economice globale, potrivit Reuters. Orban, care a vorbit luni la telefon cu Trump, a spus că summitul ar putea aborda teme la fel de importante, sau chiar mai importante decât conflictul ruso-ucrainean.

„Dacă nu ești la masa negocierilor, ești în meniu”

Premierul ungar consideră că administrația Biden a blocat o posibilă implicare directă a Europei în negocierile cu Rusia, iar acum riscul este ca viitorul continentului să fie decis fără participarea liderilor europeni. „Dacă nu ești la masa negocierilor, ești în meniu”, a spus Orban.

El a criticat și declarația comună a statelor UE care susțin poziția Ucrainei înaintea summitului Putin–Trump, pe care a numit-o „ridicolă și patetică”.

Documentul cere ca orice discuție privind Ucraina să aibă loc doar după o încetare a focului sau o reducere a ostilităților și subliniază că frontierele nu pot fi schimbate prin forță. Orban a respins această abordare, acuzând Bruxellesul că încearcă să impună „o serie de condiţii pentru o întâlnire la care liderii UE nici măcar nu au fost invitaţi”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă