Viktor Orban declară că Ucraina „nu poate câştiga“ războiul cu strategia actuală a NATO

”Războiul în forma actuală nu poate fi câştigat”, a afirmat Orban, vorbind alături de cancelarul austriac Karl Nehammer, la Viena.

Orban a adăugat că strategia statelor membre NATO de a sprijini Ucraina cu arme şi antrenament ”a arătat până acum că nu va aduce succes”.

”Fără schimbarea strategiei, nu va exista pace”, a subliniat el, avertizând că, fără pace în Ucraina, toată Uniunea Europeană va fi ”împinsă într-o situaţie de război”.

”Nu este clar cum putem evita recesiunea în UE dacă războiul continuă”, a adăugat liderul ungar.

Ambii lideri au avertizat împotriva posibilităţii unui embargo al Uniunii Europene asupra gazului rusesc.

”Ne-am întâlnit chiar acum cu un zid, iar acel zid se numeşte embargoul asupra gazelor şi aş sugera UE să nu lovim de acel zid”, a spus Orban, întrucât Nehammer a avertizat că un astfel de embargo ”nu este posibil”.

”Nu numai pentru că noi, Austria, suntem dependenţi de gazul rusesc. Industria germană este, de asemenea, dependentă de gazul rusesc. Iar dacă industria germană se prăbuşeşte, industria austriacă se prăbuşeşte”, a argumentat Nehammer, precizând că această situaţie ar putea duce la ”şomaj în masă”.

”Sunt multe anunţuri din partea Comisiei UE, dar foarte puţine sunt puse în practică”, a invocat cancelarul austriac, referitor la acţiunea blocului comunitar privind criza energetică.

El a menţionat că ”nu există niciun semn” de implementare a platformei comune de cumpărare a gazelor propusă de Comisia UE.

Având în vedere presiunile actuale asupra pieţei de energie, ”această platformă comună ar fi mai importantă ca niciodată”, a conchis Nehammer.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei