Vinul de legendă care a înnebunit împărații și poeții. Care erau calitățile lichidului și ce gust avea

Vinul este una dintre cele mai vechi și consumate băuturi alcoolice din lume. De-a lungul istoriei, câteva soiuri și mărci de vinuri au devenit legende. Deși astăzi nu se mai fac, se spune că aveau un gust divin.

Regiune viticolă din zona Italiei FOTO wikipedia

Vinul a fost una dintre cele mai apreciate băuturi din lumea antică, consumat nu doar ca aliment, ci și ca parte a ritualurilor religioase, a întrunirilor oficiale sau informale, dovedindu-se inclusiv un important liant social. Unii l-au considerat chiar medicament, folosindu-l ca atare sau efectiv ca bază pentru diferite poțiuni. Egiptenii, grecii și romanii aveau vinuri recunoscute pentru calitatea și prestigiul lor, multe dintre ele devenind legende ale timpului. Astăzi sunt peste 10.000 de soiuri de vin, provenind din podgorii de pe tot globul. O parte sunt renumite, altele sunt considerate de duzină, diferența făcând-o gustul, tradiția, priceperea, solul și o mulțime de alți factori. Sunt statistici care arată că populația globului consumă anual 232 de milioane de hectolitri de vin. În ciuda noilor tehnologii și a progreselor pe linie genetică, un vin consumat în Imperiul Roman rămâne o legendă incontestabilă și o perlă pierdută a oenologiei. Sunt institute care petrec ani de zile numai pentru a depista soiurile de struguri folosite în producerea acestor vinuri și pentru a identifica culoarea și gustul.

Minunile lui Bachus de pe dealurile Campaniei

Acum două milenii, Roma era capitala unui uriaș imperiu, cosmpolit, civilizat, multietnic. Latinii, sabinii și etruscii, cei care au fondat cetatea eternă, trăiau într-o climă mediteraneană care a favorizat cultura viței de vie. În plus, ei au învățat de la grecii care trăiau în prosperele colonii sud-italice cum să producă vin de calitate. De la aceiași greci au împrumutat și un zeu al vinului și al libațiilor, pe Dyonnisos, botezat de romani Bacchus. Odată cu noul zeu și cu civilizația greacă care s-a dispersat în lumea romană, locuitorii Romei, ai Italiei și mai apoi ai întregii lumi romanizate au deprins o cultură a consumului de vin.

Vinul era o necesitate zilnică pentru un roman adevărat. Era consumat ca aliment sau ca licoare recreațională. Datorită cererii mari de vin, au fost amenajate numeroase zone viticole, inițial în Italia iar mai apoi, odată cu expansiunea romană, în tot Imperiul Roman, inclusiv în Galia, Hispania, Grecia, Asia Mică sau Moesia. Vinul era consumat deopotrivă de sclavi, cetățeni de rând, soldați sau patricieni, adică elite. Erau vinuri pentru toate buzunarele și toate categoriile sociale. Numeroși autori antici au preamărit vinul roman și consumul de vin. Poetul Horațiu, de exemplu, în momentul în care contempla moartea, era mai îngrijorat de faptul că se va despărți de pivnița sa cu vinuri decât de soție.

Există însă un soi de vin roman care a devenit o adevărată legendă, fiind considerat un adevărat superstar al vinificației din Imperiul Roman. În arhivele oenologiei, puține vinuri ocupă un loc atât de important precum vinul Falernian, băutura legendară din Imperiul Roman. Stimată de poeți, oameni de stat și împărați deopotrivă, vinul Falernian era un simbol al opulenței și rafinamentului roman.

Acest vin își are originile în zona viticolă de pe dealurile Campaniei, în sudul Italiei, acolo unde solurile vulcanice fertile ale regiunii au oferit un avantaj clar. Era produs din viță de vie plantată pe versanții Muntelui Massico, iar numele său vine de la zona Agro Falerno, celebră pentru producția de vin rafinat. Alte legende spun cǎ, de fapt, denumirea ar veni de la un țăran care l-ar fi creat după o întâlnire fantastică cu zeul vinului și al distracției, Bachus. Evident, fermierul se numea Falernus. Acesta își lucra pământul pe Muntele Massico când a primit o vizită de la Bacchus. Zeul era deghizat iar țăranul nu și-a dat seama cu cine stă de vorbă. Falernus i-a oferit, cu generozitate, lui Bacchus o masă modestă și a dat dovadă de ospitalitate și simț al umorului. Ca recompensă, Bacchus a umplut cupele de pe masă cu un vin magic. Când Falernus s-a trezit a doua zi din mahmureală a descoperit că acel misterios călător plecase, dar în urma lui transformase muntele, lăsându-l acoperit de viță de vie luxuriantă.

Un vin cu nuanțe de chihlimbar, tare și foarte apreciat

Dincolo de legende și povești, studiile realizate pe baza probelor prelevate de la amforele descoperite în aceste zone viticole, vinul Falernitan era un soi alb, maturat pentru perioade lungi în amfore de lut uriașe. De multe ori era ținut, așa sigilat, timp de câteva decenii. Amprenat acestui vin era nuanța de chihlimbar obținută prin oxidare prelungită.

Sunt relatări istorice care menționează un vin falernitan vechi de 160 de ani servit împăratului roman în cupe de cristal. Că era adevărat sau nu, cert este că vinul Falernian avea un conținut ridicat de alcool. Pliniu cel Bătrân remarca faptul că soiul Falernian era singurul vin capabil să se aprindă atunci când apropiai flacăra de el. Se făcea doar din struguri culeși foarte târziu, către finalul sezonului recoltei. În aceste condiții, rezulta o dulceață de prea-copt, asemănătoare vinurilor desert contemporane. Ulterior, era învechit în mod tradițional în amfore de lut timp de aproximativ cincisprezece până la douăzeci de ani.

Pliniu cel Bătrân scria că acest vin Falernian are trei variante: aspru, dulce și subțire. Cel mai apreciat se pare că era vinul cu gust dulce. Specialiștii de la Universitatea din Ghent au studiat mai multe recipiente în care a fost depozitat sau produs vinul, în ruinele orașului Pompei, care era un mare centru comercial și urbanistic, și așa au reușit să reconstituie aroma acestuia. Este vorba despre un vin alb de culoarea chihlimbarului, cu niște arome deosebite. Acesta ar fi avut gust de nuci coapte, de pâine prăjită sau arome de condimente. Probabil erau diferite varietăți, de care pomenea și Pliniu cel Bătrân, la care se adăugau, posibil, diferite condimente și arome.

Cântat de poeți, apreciat de împărați

În orice caz, vinul Falernian a devenit o adevărată vedetă a Antichității. Cunoscut ca unul dintre cele mai importante și mai îndrăgite vinuri ale Romei, acesta s-a bucurat de o faimă de cel puțin jumătate de mileniu, fiind prețuit de senatori, împărați, generali și oameni de stat. Acest vin era atât de râvnit, faimos și costisitor încât un aristocrat roman a lăsat posterității plăcerea sa de-al consuma. "Aici mă odihnesc, odinioară cunoscut sub numele de Primus. Zilele mele erau pline de stridii lucrine și de înghițituri frecvente de vinuri falerne. De-a lungul anilor, bucuriile băii, vinului și iubirii au fost răsfățul meu”, scria pe piatra sa de mormânt. Unele soiuri de vin Falernian erau asociate cu luxul și elita. Erau alegerea preferată la banchetele fastuoase și un bun de bază în pivnițele celor bogați. Vinul a fost lăudat și cântat de poeții romani. De exemplu, de Horațiu și Marțial, care i-au lăudat calitatea și potența. Pliniu cel Bătrân, în lucrarea sa „Naturalis Historia”, povestește despre vinul de Falern din anul 121 î.Hr., o recoltă atât de renumită încât a fost celebrată timp de secole.

Horațiu și Catullus au făcut referire la vinul falernic în poeziile lor, iar Petronius l-a inclus în opera sa „Satyricon”. Era atât de căutat încât a ajuns să fie falsificat. Multe vinuri de duzină erau vândute peste tot prin imperiu sub numele de vin Falernian. Se estimează că avea aproximativ 15% alcool, o performanță incredibilă pentru metodele de vinificație de la vremea respectivă. "Nu există niciun vin cunoscut care să fie mai presus de cel al Falernului; este, de asemenea, singurul dintre toate vinurile care ia foc la aplicarea flăcării”, scria Pliniu cel Bătrân. Reputația vinului falernic s-a extins dincolo de granițele Imperiului Roman, devenind un simbol al supremației culturale și gastronomice romane. A fost preferatul împăraților Caligula și Nero, dar și al marelui Iulius Caesar.