Vizită secretă la Washington a șeful IDF, Eyal Zamir. Pregătiri în curs privind potențiale negocieri SUA-Iran în Turcia

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a convocat o reuniune pe probleme de securitate la care au participat înalți oficiali, inclusiv șeful Statului Major al Armatei, Eyal Zamir, care s-a întors recent din SUA, unde a purtat discuții cu oficiali americani pe tema Iranului, a relatat duminică presa locală, potrivit agenției turce Analdolu . Un oficial american de rang înalt a declarat duminică pentru Axios că administrația președintelui american Donald Trump a transmis că este deschisă pentru negocieri privind programul nuclear, care ar putea avea loc chiar în această săptămână, potrivit Times of Israel.

SUA versus Iran FOTO SHUTTERSTOCK

La reuniunea de securitate convocată de premierul israelian Benjamin Netanyahu a participat și directorul Mossad-ului, David Barnea, a relatat postul de radio de stat israelian KAN.

Potrivit relatărilor din presă, Zamir a călătorit în SUA la bordul unui avion privat și nu unul militar și ar fi încercat să convingă Washingtonul să efectueze un atac asupra Iranului.

Un oficial israelian anonim implicat în discuții a afirmat că președintele american Donald Trump intenționează să poarte negocieri dure cu Iranul privind abandonarea programului nuclear.

În cadrul discuțiilor, oficialii israelieni ar fi transmis că Israelul ar preferă ca SUA să efectueze un atac asupra Iranului, avertizând că abținerea de la o astfel de acțiune ar avea consecințe, inclusiv ceea ce au descris ca fiind progrese ale Iranului în direcția dobândirii de arme nucleare.

Oficialii israelieni au transmis, de asemenea, omologilor americani îngrijorările cu privire la programul de rachete al Iranului.

Autoritățile israeliene nu au făcut nicio declarație oficială cu privire la întrevederea de la Washington.

Reuters a relatat duminică, citând surse oficiale americane, că șefii de Stat Major american şi israelian, Dan Caine şi Eyal Zamir, au avut o întrevedere vineri, la Pentagon

Știrea despre vizită a fost autorizată pentru publicare abia duminică dimineață, în contextul în care Forțele de Apărare ale Israelului rămân în alertă maximă pe fondul tensiunilor ridicate cu Iranul, potrivit Times of Israel.

Radiofuziunea Armatei a relatat că Zamir a declarat într-o evaluare recentă de securitate că un atac american în Iran ar putea avea loc într-un interval cuprins între „două săptămâni și două luni”.

SUA au mutat resurse militare în Orientul Mijlociu, sporind puterea de foc disponibilă și consolidând capacitățile defensive în regiune.

SUA a mutat resurse militare în Orientul Mijlociu, sporind puterea de foc disponibilă și capacitățile defensive din regiune. Vineri, un distrugător de rachete american a acostat în orașul portuar israelian Eilat de la Marea Roșie.

Săptămâna trecută, Zamir s-a întâlnit în Israel cu șeful Comandamentului Central al SUA, amiralul Brad Cooper, ca parte a eforturilor de coordonare între armate înaintea unui potențial atac american în Iran.

Wall Street Journal a relatat că atacurile aeriene americane asupra Iranului nu sunt iminente, întrucât armata americană abia trimite sisteme suplimentare de apărare aeriană în Orientul Mijlociu, pentru a consolida apărarea bazelor americane, a Israelului și a aliaților arabi.

Posibile negocieri SUA-Iran în Turcia

Un oficial american de rang înalt a declarat duminică pentru publicația Axios că administrația președintelui american Donald Trump a transmis în termeni clari că este deschisă față de discuții cu Iranul chiar în această săptămână.

Turcia, Egiptul și Qatarul lucrează la organizarea unei întâlniri în această săptămână între trimisul special al Casei Albe, Steve Witkoff, și oficiali iranieni la Ankara, capitala Turciei.

Într-o declarație în fața reporterilor, duminică, Trump a sugerat că ar putea avea loc negocieri. El a făcut aceste declarații în contextul unui avertisment transmis în cursul zilei de liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, potrivit căruia un atac al SUA riscă să declanșeze un război regional.

„De ce nu ar spune asta? Bineînțeles că o va spune. Avem cele mai mari și mai puternice nave din lume acolo, foarte aproape - la câteva zile [distanță]... Sperăm să facem o înțelegere. Dacă nu facem o înțelegere, vom afla dacă a avut sau nu dreptate”, a declarat Trump reporterilor.

Într-o declarație duminică pentru CNN, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că are convingerea că țara sa poate ajunge la un acord cu Statele Unite privind programul nuclear.

Șeful diplomației de la Teheran a declarat că este „încrezător că putem ajunge la un acord” privind programul de îmbogățire a uraniului, despre care SUA și Israelul spun că are ca scop construirea de arme nucleare. Iranul a negat în mod constant că ar încerca să dobândească arme nucleare.

„Din păcate, ne-am pierdut încrederea în SUA ca partener de negociere”, a declarat Araghchi pentru postul de televiziune CNN, salutând în același timp discuțiile „fructuoase” mediate de parteneri comuni.

Araghchi a subliniat că discuțiile trebuie să se concentreze pe programul nuclear al Iranului și nu pe limitarea programului său de rachete balistice sau pe acuzațiile de sprijinire a milițiilor aliate din regiune.

„Să nu vorbim despre lucruri imposibile”, a spus el, ca răspuns la o întrebare pe această temă din partea CNN. „Și să nu ratăm oportunitatea de a încheia un acord corect și echitabil pentru a garanta că nu vor exista arme nucleare. Acest lucru, așa cum am mai spus, este realizabil într-un orizont scurt de timp.”

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cine este românca Corina Tarniță, profesoara de la Princeton menționată în documentele Epstein

2 Așa o fi?

3 Căsătorită, fosta tenismenă de elită și-a făcut publică relația amoroasă cu soțul celei mai bune prietene. „Totul a ieșit la iveală. Așa ceva nu se fa…

4 „Să nu ne mire ce va urma”. Un analist explică criza profundă de încredere în instituțiile politice. Parlamentul, la cote minime

5 „România nu e ce ne-am așteptat” / Familia care a renunțat la Germania și vrea să locuiască în Grecia. Ce sfaturi a primit