Vlad Alexandrescu: Am decis să îl retrag pe George Călin de la conducerea ONB

Vlad Alexandrescu: Am decis să îl retrag pe George Călin de la conducerea ONB

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunțat că îl retrage pe George Călin de la conducerea Operei Naționale București, iar în zilele următoare va face o nouă numire.

''Soluția propusă ieri (n.r. miercuri) pentru Opera Națională București a fost găsită ca urmare a unei negocieri cu Johan Kobborg și Alina Cojocaru, purtate din dorința ca ei să-și continue activitatea la Operă, negociere în care a fost pusă drept condiție această numire. În fața protestului de la Operă și a împotrivirii manifeste a artiștilor, este însă evident că domnul George Călin nu-și poate exercita funcția, așa încât am decis să îl retrag de la conducerea Operei. În zilele următoare voi face o nouă numire'', a scris joi ministrul Culturii pe pagina sa de Facebook .

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a fost prezent joi la Opera Națională din București, unde angajați ai instituției au protestat împotriva repunerii în funcție a lui George Călin .

"Cred că am înțeles toate lucrurile pe care mi le-ați spus. (...) Vă promit că (...) o să mă gândesc foarte serios la tot ceea ce mi-ați spus, pentru că mi-ați dat foarte multe teme de gândire", a afirmat Vlad Alexandrescu, la finalul discuțiilor.

El a precizat că informațiile care i s-au prezentat îi permit să trateze "cu adevărat" problemele care există în prezent la ONB.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, anunța miercuri, într-o postare pe Facebook , că a decis o soluție în două etape pentru Opera Națională, și anume o conducere interimară pentru o perioadă de trei luni, după care șefia ONB să fie preluată de "un nou manager de talie internațională".

"Am decis o soluție în două etape: a) un interimat de 3 luni la Opera Națională București — sub conducerea domnului George Călin cu parteneriatul Ministerului Culturii, reintegrarea domnului Johan Kobborg și a doamnei Alina Cojocaru în Opera Națională București, medierea cu ajutorul ministerului și începerea reformei în vederea celei de-a doua etape. b) un nou manager de talie internațională pentru Opera Națională", spunea Alexandrescu.

AGERPRES/(AS — autor: Cristina Tatu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR