Vladimir Putin este îndrăgostit în vremuri de război. Mărturisirea făcută de președintele Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a divorţat în anul 2013 de soţia sa, Liudmila, a recunoscut vineri că este din nou îndrăgostit, relatează agenţia EFE.

Vladimir Putin, președintele Rusiei FOTO: EPA EFE

Vladimir Putin, președintele Rusiei FOTO: EPA EFE

"Da", a răspuns el laconic, după ce a fost întrebat de o jurnalistă la marea sa conferinţă de presă de la final de an dacă este sau nu îndrăgostit.

Jurnalista care a pus întrebarea i-a amintit preşedintelui rus că el recunoscuse anterior că crede în dragostea la prima vedere. În urma acestei afirmaţii, ea l-a întrebat direct dacă acum este îndrăgostit, scrie Agerpres.

Vladimir Putin, în vârstă de 73 de ani, de obicei evită să discute public despre viaţa sa personală. El a anunţat în iulie 2013 că a divorţat de Liudmila Putina, după 30 de ani de căsnicie, o schimbare d espre care a spus la acea vreme că a fost o "decizie comună" şi "civilizată".

Dar de atunci nu se mai ştie nimic despre viaţa personală a liderului de la Kremlin. Totuşi, presa occidentală a speculat despre o presupusă relaţie cu gimnasta Alina Kabaeva, cu care el ar avea doi copii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă