Vocile din PNL care cer rămânerea la guvernare: „Ar fi o eroare istorică să plecăm”. Condițiile puse de liberali

Mai mulți lideri ai Partidului Național Liberal au transmis marți, 5 mai, mesaje publice în care susțin continuarea guvernării, după votul moțiunii din Parlament. Aceștia invocă necesitatea stabilității politice, continuarea reformelor și evitarea unei crize economice.

Senatoarea Nicoleta Pauliuc Foto: FB

Senatoarea Nicoleta Pauliuc Foto: FB

Tensiunile din interiorul Partidului Național Liberal cresc după ce moțiunea de cenzură a fost adoptată: trei dintre cei patru prim-vicepreședinți ai formațiunii cer ca PNL să rămână la guvernare.

Nicoleta Pauliuc, Adrian Veștea, Cătălin Predoiu susțin menținerea PNL la guvernare și continuarea colaborării cu partidele proeuropene, în timp ce Ciprian Ciucu exclude „posibilitatea unei reconcilieri cu PSD”.

Nicoleta Pauliuc: „Ar fi o eroare istorică să plecăm de la guvernare”

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a transmis un mesaj amplu în care respinge categoric ideea ieșirii de la guvernare, în contextul reformelor asumate de Executivul condus de Ilie Bolojan.

Aceasta a subliniat că măsurile adoptate de guvern au avut costuri politice pentru partid, dar sunt necesare și încep să producă efecte.

„Alături de Ilie Bolojan, PNL și-a asumat în ultimele luni reforme grele. Am pierdut puncte în sondaje, am încasat costul politic. Acum, când aceste măsuri încep să dea roade, ar fi o eroare istorică să plecăm de la guvernare și să îi lăsăm pe alții să culeagă beneficiile unor măsuri pentru care noi am plătit. Aceasta nu ar fi demnitate-ar fi abandon”, a transmis Pauliuc.

Ea a insistat că PNL trebuie să rămână într-o formulă de guvernare pro-europeană, dar cu condiții clare:

„PNL trebuie să rămână parte a unei guvernări pro-europene. Cu patru condiții ferme: parcursul euro-atlantic al României reconfirmat fără echivoc, continuarea reformelor începute de Guvernul Bolojan, parteneriatul cu Președintele asumat ca atare-nu negat la televizor, și excluderea AUR semnată în scris de toți partenerii de coaliție, fiecare cu propria semnătură. Cred în PNL. Am rezistat la furtuni mai grele. Vom rezista și acum-dar de la masa la care se decide direcția României, nu din sala în care se comentează deciziile altora”, a adăugat Pauliuc.

Hubert Thuma: „PNL nu pleacă nicăieri”

Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, a transmis un mesaj tranșant în favoarea continuării guvernării, criticând ideea că schimbările politice ar rezolva problemele reale ale țării.

„Votul de astăzi nu schimbă realitatea în care se află România. Problemele rămân aceleași și tot aceleași rămân și soluțiile. Nu cred că cineva are motive să sărbătorească ce s-a întâmplat azi în Parlament. O moțiune câștigată nu plătește facturile românilor, nu deblochează un singur proiect din PNRR, nu aduce o investiție în plus și nu rezolvă nicio nedreptate resimțită de oameni. Ce face, în schimb, este să prelungească o incertitudine pe care România nu și-o permite”, a spus Hubert Thuma.

Acesta a subliniat că PNL își continuă mandatul de guvernare:

„PNL nu pleacă nicăieri. Ne-am asumat guvernarea într-un moment greu, am început reforme pe care alții le-au amânat ani la rând, am readus seriozitatea în relația cu instituțiile europene și am pus țara pe un drum corect”, a adăugat Hubert Thuma.

Guvernul Bolojan a fost demis. Ce urmează la Palatul Victoria și cum se poate ajunge la alegeri anticipate

El a enumerat direcțiile asumate: „Munca începută pe reformă administrativă, pe disciplină bugetară, pe absorbția fondurilor europene, pe respectarea angajamentelor asumate nu se oprește pentru că s-a votat o moțiune. Continuă. (...) Le spun direct românilor: Vă datorăm respect. Respect înseamnă să nu vă mințim că există soluții ușoare. Respect înseamnă să ducem la capăt ce am promis, nu să fugim când devine incomod”, a spus Hubert Thuma.

Adrian Veștea: „PNL trebuie să continue guvernarea alături de partidele proeuropene”

Vicepreședintele PNL, Adrian Veștea, a declarat că formațiunea liberală ar trebui să își continue implicarea în guvernare și să își mențină angajamentele față de proiectele considerate benefice pentru România, exprimându-și totodată sprijinul pentru Ilie Bolojan.

„L-am sprijinit pe Ilie Bolojan în toate proiectele sale și voi face, și pe mai departe, același lucru, atâta timp cât am convingerea că sunt necesare și benefice pentru România și pentru români”, a transmis Veștea.

Acesta a subliniat necesitatea ca Partidul Național Liberal să revină la masa negocierilor cu formațiunile proeuropene, în vederea continuării actului de guvernare, invocând în special responsabilitatea față de aleșii locali.

„După moțiunea de astăzi, consider că PNL trebuie să se reașeze la masa negocierilor cu partidele proeuropene și să identifice soluții pentru a continua guvernarea. Și spun acest lucru mai ales în numele aleșilor locali liberali - primari, președinți de consilii județene, consilieri - care duc, zi de zi, administrația acestei țări mai aproape de oameni”, a precizat liderul liberal.

Veștea a insistat asupra rolului concret al administrației locale, afirmând că primarii sunt direct responsabili în fața comunităților pentru implementarea proiectelor.

„Un primar PNL nu este un nume pe o listă. Este omul care răspunde, în comuna sau în orașul lui, pentru fiecare creșă terminată sau neterminată, pentru fiecare drum asfaltat sau lăsat în praf, pentru fiecare proiect cu fonduri europene care merge sau se blochează.”, a spus Veștea.

Acesta a adăugat că experiența sa administrativă, acumulată în mai multe funcții publice, i-a consolidat convingerea că dezvoltarea României depinde de rezultate concrete, nu de declarații politice.

„Am văzut România de jos în sus - din Primăria din Râșnov, din Consiliul Județean Brașov, din Ministerul Dezvoltării. Am învățat un lucru simplu: țara asta nu se construiește din declarații, ci din șantiere terminate și din proiecte duse până la capăt. PNL este, astăzi, mai mult ca oricând, partidul care livrează. Datoria noastră nu este să ne retragem demonstrativ, ci să ne facem treaba, acolo unde se iau deciziile în țara noastră.”, a adăugat liberalul.

Prima reacție a lui Sorin Grindeanu după căderea Guvernului: „Există viață și după moțiune. Este datoria partidelor să găsească o soluție’”

Cătălin Predoiu: „Trebuia să continuăm negocierile”

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a afirmat că actuala situație politică putea fi evitată și a criticat întreruperea dialogului politic.

„În niciun caz nu trebuia să ajungem în acest punct în care s-a ajuns. Soluția moțiunii nu este una benefică pentru România. Ar fi trebuit să se continue discuțiile, negocierile, până când, vorba unui fost premier liberal –Stolojan –se cădea sub masă”, a spus Predoiu.

El a adăugat că varianta optimă rămâne continuarea guvernării: „Opinia mea este că trebuie să cântărim în acest moment și să luăm cea mai bună decizie. Cea mai bună decizie pentru PNL este să continue guvernarea, să-și lase opțiunile deschise și să vedem ce se întâmplă în zilele următoare.”

Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis marți prin moțiune de cenzură adoptată de Parlament.

Actualul cabinet va rămâne la Palatul Victoria sub formă de interimat până la instalarea unui nou guvern pentru a asigura treburile curente ale statului. În tot acest timp, președintele Nicușor Dan va convoca partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

Moţiunea de cenzură a fost votată de 281 de parlamentari . Pentru adoptate erau necesare 233 de voturi.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 BREAKING Guvernul Bolojan este demis / Moțiunea de cenzură a trecut cu 281 de voturi „pentru”

2 VIDEO Culise, trădări și scenarii. Tot ce trebuie să știi despre moțiunea de cenzură

3 „Am văzut ieșiri mari de bani din țară zilele astea!”

4 BREAKING Armata Rusiei se prăbușește pe frontul din Ucraina

5 Răsturnare de situație? / Șase deputați care au semnat moțiunea de cenzură PSD-AUR anunță că nu o vor vota!