Volkswagen negociază preluarea unei participații la producătorul auto rus GAZ

Grupul auto german Volkswagen poartă discuții vizând preluarea unei participații la GAZ, un producător rus de autovehicule comerciale ușoare, au declarat vineri pentru Reuters mai multe surse din apropierea discuțiilor.

Deocamdată nu este clar cât de mare este participația pe care Volkswagen ar dori să o dețină la GAZ și nici valoarea unei eventuale tranzacții. GAZ face parte din grupul Basic Element, care gestionează activele miliardarului rus Oleg Deripaska, și are deja un parteneriat cu Volkswagen.

Atât GAZ cât și Basic Element au refuzat să comenteze iar un purtător de cuvânt de la Volkswagen a spus că grupul nu face comentarii cu privire la zvonurile care circulă pe piață.

"Există discuții, încearcă să ajungă la un acord. Deripaska caută de mult timp un partener iar VW nu are un partener rus" a declarat o sursă din industria auto. De asemenea o sursă din interiorul VW a confirmat că se poartă discuții dar a adăugat că aceste discuții nu vizează doar preluarea unei participații la GAZ de către constructorul german.

Dacă discuțiile se vor concretiza într-o tranzacție, ar arăta că firmele occidentale continuă investițiile în Rusia, în pofida tensiunilor politice provocate de anexarea peninsulei Crimeea și de acuzațiile privind implicarea Rusiei în alegerile din străinătate.

Alți mari constructori auto au preluat deja participații la producători ruși de vehicule, un exemplu fiind Renault-Nissan care deține pachetul majoritar de acțiuni la Avtovaz, cel mai mare constructor auto din Rusia, în timp ce grupul german Daimler deține o participație la producătorul rus de camioane Kamaz.

Volkswagen este deja un investitor important în Rusia, după ce a investit 1,75 miliarde de euro în operațiunile sale de pe această piață. Constructorul german are o uzină de asamblare de vehicule și o uzină pentru producția de motoare la Kaluga, 150 de kilometri sud de Moscova. Potrivit actualului acord de parteneriat convenit de Volkswagen cu GAZ, firma rusă produce autoturisme mărcile VW și Skoda, în timp ce Volkswagen furnizează motoare diesel de 2.0 litri pentru vehiculele comerciale ușoare produse de GAZ.

Potrivit datelor furnizate de grupul de lobby Association of European Businesses (AEB), vânzările de autoturisme în Rusia au crescut cu 17,3% în ritm anual în luna octombrie până la 148.597 unități, aceasta fiind a opta lună consecutivă de creștere.

AGERPRES / (AS-editor: Constantin Balaban)


populare
astăzi

1 BREAKING Lucian Pahonțu, șeful SPP, a dat în judecată Ministerul Educației în mijlocul controverselor legate de teza sa de doctorat

2 Român stabilit în Anglia, dispărut fără urmă înainte de zborul de întoarcere

3 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

4 Dinamo revine spectaculos la Miercurea Ciuc, dar îl pierde pe Musi

5 Răcire bruscă și furtuni violente în weekend: unde cad cele mai multe ploi