Vrancea: Fostă asistentă medicală - condamnată definitiv la 5 ani şi 4 luni închisoare pentru trafic de influenţă

Vrancea: Fostă asistentă medicală - condamnată definitiv la 5 ani şi 4 luni închisoare pentru trafic de influenţă

O fostă asistentă medicală a fost condamnată definitiv de către Curtea de Apel Galaţi la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, a informat, miercuri, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Vrancea.

Curtea de Apel Galaţi a desfiinţat în întregime sentinţa penală a Tribunalului Vrancea care o achitase iniţial şi, în rejudecare, a condamnat-o pe femeie la 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare.

Potrivit procurorilor, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2016-2017, fost asistentă medicală a pretins şi primit sume de bani de la mai multe persoane, promiţând că-şi va exercita pretinsa influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Spitalului Judeţean Focşani, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Vrancea şi Comisiei de expertiză asupra capacităţii de muncă, pentru urgentarea unei intervenţii chirurgicale, reprogramarea într-un termen mai scurt la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi admiterea unei contestaţii asupra deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Femeia a mai fost cercetată în trecut pentru fapte similare, într-un dosar penal în care ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DGA Vrancea au desfăşurat activităţi de cercetare penală, dosar penal ce a avut ca finalitate condamnarea inculpatei la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant! / Un episod straniu cu Bolojan și Thuma în plină criză în Coaliție, liderul începe să fie izolat

2 Ce se întâmplă la Moscova? / Putin se teme de o lovitură de stat. Panica a cuprins Kremlinul, președintele „a rămas fără cărți de jucat”

3 Document exploziv! / Clasamentul național cu salariile directorilor și indemnizațiile membrilor CA pentru 143 de companii, regii și instituții de stat / P…

4 Gazetarul Cristian Tudor Popescu explică „la ce e bună Catedrala”: „E o clădire folositoare poporului român”

5 De citit... / Vechea elită a lui Putin e neliniștită. O nouă generație de personaje se ridică spre vârf