Vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii anunță variații termice de la o zi alta şi precipitaţii însemnate cantitativ

Vremea va fi caracterizată de episoade cu alternanţe termice, în perioada 20 aprilie - 3 mai, în care maximele vor scădea chiar şi cu 10 grade, în unele regiuni, de la o zi la alta, în timp ce precipitaţiile nu vor lipsi, cu preponderenţă în primele trei zile ale săptămânii în curs, precum şi după data de 27 aprilie, în majoritatea regiunilor.

Precipitațiile nu vor lipsi în această perioadă FOTO: Shutterstock

Precipitațiile nu vor lipsi în această perioadă FOTO: Shutterstock

În Banat, până în 23 aprilie, valorile termice vor caracteriza o vreme rece îndeosebi pe timpul nopţilor şi dimineţilor, media temperaturilor maxime urmând a oscila între 14 şi 16 grade, iar minimele vor coborî până spre 2 grade. În 24 şi 25 aprilie se va încălzi uşor, însă în perioada 26 - 28 aprilie ar fi posibilă o nouă scădere a temperaturilor spre valori de 16 grade pe timpul zilei şi 4 grade noaptea. La finalul lunii aprilie şi începutul lunii mai, estimarea indică o creştere a temperaturii, atât în privinţa valorilor maxime ce se vor situa în jurul a 20 de grade, cât şi în cazul minimelor, ce vor atinge 6 - 8 grade. Precipitaţii slabe cantitativ se vor semnala în primele zile ale acestei săptămâni (20, 21 şi posibil în 22 aprilie), dar intervale cu precipitaţii sunt prognozate şi după data de 27 aprilie.

În Crişana, în primele trei zile din intervalul de prognoză, tendinţa va fi de răcire, astfel că valorile termice vor caracteriza o vreme rece îndeosebi pe timpul nopţilor şi dimineţilor, media temperaturilor maxime urmând a oscila între 13 şi 16 grade, iar minimele vor coborî până spre două grade (izolat, cu valori în jurul a zero grade şi condiţii de brumă). În 24 şi 25 aprilie se va încălzi uşor, însă în perioada 26 - 28 aprilie ar fi posibilă o nouă scădere a valorilor de temperatură spre valori de 16 grade pe timpul zilei şi 2 - 4 grade, noaptea. La finalul lunii aprilie şi începutul lunii mai, temperaturile vor fi în creştere, cu valori maxime ce se vor situa în jurul a 20 de grade, dar şi în cazul minimelor, ce vor atinge 6 - 7 grade. Precipitaţii se vor semnala în primele zile ale acestei săptămâni (20, 21 şi posibil în 22 aprilie) şi după 27 aprilie.

În Transilvania, în prima zi din interval, vor fi temperaturi maxime de 16 - 18 grade şi minime de 4 - 6 grade (valori apropiate de normalul climatologic), însă vremea va deveni rece în perioada 21 - 23 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de cel mult 10 - 11 grade, iar minimele vor fi în general de 0 - 2 grade (cu valori preponderent negative mai ales în depresiuni şi condiţii de brumă). În perioada 23 - 28 aprilie, deşi vor fi variaţii de la o zi la alta (încălzire uşoară în 24 şi 25 aprilie şi o nouă răcire posibilă în 26 şi 27 aprilie), valorile termice se vor menţine uşor sub mediile multianuale specifice perioadei, cu o medie a maximelor de 14 - 16 şi minime în jurul a două grade. Spre finalul lunii aprilie şi începutul lunii mai, scenariul cel mai probabil indicat de estimarea ANM este de încălzire treptată, astfel media zilnică a temperaturilor maxime va urca spre 18 grade, iar a celor minime spre valori de 4 - 5 grade. Precipitaţii predominant sub formă de ploaie se vor semnala în perioada 20 - 22 aprilie, când şi cantităţile de apă vor fi pe arii restrânse însemnate. Intervale cu ploi sunt probabile şi după 27 aprilie.

În Maramureş, vremea va deveni rece în perioada 21 - 23 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de cel mult 12 - 13 grade, iar minimele vor fi în general de 0 - 2 grade. În perioada 23 - 28 aprilie, deşi vor fi variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor menţine sub mediile multianuale specifice perioadei, cu o medie a maximelor de 14 - 15 şi minime de 2 - 3 grade. Spre finalul lunii aprilie şi începutul lunii mai, ar fi o tendinţă de încălzire treptată, astfel că temperaturile maxime se vor apropia de 20 de grade, iar cele minime vor prezenta o medie de 5 - 6 grade. Un episod cu ploi va fi la începutul intervalului, când şi cantităţile de apă vor fi însemnate, iar intervale cu ploi vor fi probabile şi după 26 aprilie.

În Moldova, vremea va intra într-un proces de răcire, începând cu partea de nord a regiunii. Astfel, pentru 21 şi 22 aprilie, media regională a temperaturilor maxime va fi de numai 10 - 12 grade, iar pentru nopţile ce succed aceste zile (miercuri şi joi dimineaţa) sunt estimate minime în general de până la două grade. În perioada 23 - 28 aprilie, deşi vor fi variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor menţine în general sub mediile multianuale specifice perioadei, cu o medie a maximelor de 14 - 16 şi minime de 2 - 4 grade. Şi la nivelul acestei regiuni, o încălzire a vremii este indicată pentru finalul lunii aprilie şi începutul lunii mai, când media zilnică a temperaturilor maxime va urca spre 18 grade, iar a celor minime la valori de 4 - 6 grade. Un episod cu precipitaţii este prognozat la începutul săptămânii, însă probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată şi în jurul datei de 24 aprilie şi spre finalul lunii aprilie şi începutul lunii mai.

În Dobrogea, în prima zi din interval, vor fi temperaturi maxime de 18 - 21 de grade şi minime de 8 - 10 grade, valori apropiate de normalul climatologic, însă vremea va deveni rece în perioada 21 - 23 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de cel mult 12 - 13 grade, iar minimele între 4 şi 6 grade. În intervalul 23 - 28 aprilie, vor fi alternanţe de temperatură de la o zi la alta, astfel încât media regională a maximelor va fi cuprinsă între 14 şi 18 grade, iar a celor minime se va situa în jurul a 7 grade. Astfel de valori sunt probabile şi pentru finalul intervalului de anticipaţie, cu o tendinţă mai clară de încălzire spre începutul lunii mai. Ploi sunt prognozate la începutul intervalului (în zilele de 20, 21 şi 22 aprilie), dar şi în celelalte zile, dar cu o probabilitate mai mare după 28 aprilie.

Meteorologii anunță o săptămână ploioasă. Cum va fi vremea de 1 Mai

În Muntenia, luni, 20 aprilie, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a temperaturilor maxime de 20 de grade şi minime în marea lor majoritate cuprinse între 5 şi 8 grade. Răcirea va fi accentuată în 21 şi 22 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de numai 12 - 14 grade, iar pentru nopţile următoare (miercuri şi joi dimineaţa) sunt estimate minime de 2 - 4 grade (cu valori în jurul a zero grade în special în zona deluroasă, unde vor fi condiţii de brumă). În perioada 23 - 28 aprilie, vor fi alternanţe de temperatură de la o zi la alta, astfel că media regională a maximelor va fi cuprinsă în general între 16 şi 19 grade, iar a celor minime între 4 şi 6 grade. Asemenea valori sunt probabile şi pentru finalul intervalului de anticipaţie, cu o tendinţă mai clară de încălzire spre începutul lunii mai, când sunt estimate maxime în jurul a 20 de grade şi minime de 7 - 8 grade. Ploi sunt prognozate la începutul intervalului (în special în 21 şi 22 aprilie), iar cu o probabilitate mai mare şi după data de 28 aprilie.

În Oltenia, în primele două zile din interval, media temperaturilor maxime va fi de 17 - 19 grade, iar a celor minime se va situa în jurul a 5 grade. Ziua de 22 aprilie va fi rece, cu temperaturi maxime în general de 11 - 13 grade şi minime în jurul a două grade. De asemenea, valori în jurul a zero grade şi condiţii de brumă sunt prognozate în zona deluroasă. În perioada 23 - 28 aprilie vor fi alternanţe de temperatură de la o zi la alta, astfel că media regională a maximelor va fi cuprinsă în general între 16 şi 19 grade, iar a celor minime între 4 şi 6 grade. Valori similare sunt probabile şi pentru finalul intervalului de anticipaţie, cu o tendinţă mai clară de încălzire spre începutul lunii mai, când sunt estimate maxime în jurul a 20 de grade şi minime de 8 grade. Ploi sunt prognozate la începutul intervalului (în special în 21 şi 22 aprilie), iar cu o probabilitate mai mare şi după 28 aprilie.

Vremea se schimbă radical vineri și sâmbătă. Meteorologii anunță ploi torențiale, grindină și rafale de vânt în mai multe județe

La munte, vremea va deveni rece în perioada 21 - 23 aprilie, când media temperaturilor maxime va fi de 2 - 4 grade, iar minimele preponderent negative vor prezenta o medie între -6 şi -4 grade. În perioada 23 - 28 aprilie vor fi alternanţe de temperatură de la o zi la alta, astfel că media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 4 şi 7 grade, iar minimele se vor menţine în general negative, cu o medie a acestora de la - 4 la -2 grade. O tendinţă mai clară de încălzire este estimată la începutul lunii mai, când maximele vor fi în jurul a 10 de grade, iar minimele de un grad, cel mult două grade. Precipitaţii (ploi, lapoviţă şi ninsori) se vor semnala la începutul intervalului în cea mai mare parte a zonei montane, când şi cantităţile de apă vor fi însemnate, iar intervale cu ploi vor fi probabile şi celelalte zile, mai ales după 27 aprilie.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Scenariul de care se teme PSD

2 Așa o fi?

3 SURSE Bolojan numește tehnocrați în locul miniștrilor PSD. Decapitează prefecții, secretarii de stat și toți șefii PSD

4 BREAKING Luni, Savonea, la fel ca PSD, a pus la cale o nouă porcărie!

5 Citiți, acesta este PSD, oameni buni! / Ăsta a fost unul dintre pasagerii zborurilor Nordis, alături de Ciolacu