Vremea se încălzește ușor. Nu scăpăm de ploi și lapoviță, unde e pericol de formare a poleiului

Vremea se încălzește ușor. Nu scăpăm de ploi și lapoviță, unde e pericol de formare a poleiului

Vremea începe să se încălzească ușor, însă va fi tot frig, chiar dacă nu se vor mai înregistra temperaturi la fel de scăzute ca în zilele trecute. Sunt anunțate ploi slabe și lapoviță la munte, dar și polei.

Ploi și lapoviță în majoritatea regiunilor FOTO pixabay

Pe arii restrânse se va forma polei. Joi, 15 decembrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va continua să se încălzească, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 11 grade Celsius, iar cele minime în general vor fi cuprinse între minus 3 şi 7 grade Celsius. Cerul va avea înnorări temporare şi local se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie, pe parcursul zilei îndeosebi în sud şi sud-est, iar noaptea în vest şi nord-vest.

"În zona de munte, la începutul intervalului vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, apoi se vor transforma în ploaie. Pe arii restrânse vor mai fi condiţii de polei. Se va semnala ceaţă, trecător pe parcursul zilei, iar noaptea pe arii relativ extinse în sud şi est şi izolat în rest. Vântul se va intensifica treptat în a doua parte a intervalului la munte şi în sudul Banatului, unde va atinge viteze de 60-70 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului rafalele vor depăşi 90-100 km/h", anunță ANM.

Ceață în București

În Capitală, meteorologii anunță vreme închisă. În prima parte a zilei probilitatea pentru ploi slabe se va menţine ridicată, iar seara şi noaptea se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximă va fi de 7 grade Celsius, iar cea minimă nu va depăși zero grade.

Valul de aer polar a adus ger năprasnic în România. La Vârful Omu, marți dimineață, a fost înregistrat un record de temperatură: minus 20 de grade Celsius. Nici miercuri vremea nu s-a îmbunat. În majoritatea regiunilor au fost temperaturi scăzute .

Deosebit de frig a fost marți dimineață, 13 decembrie, în mai multe zone din țară. Ziua a început cu temperaturi sub pragul înghețului în cea mai mare parte a țării și cu un record de minus 20 de grade Celsius la Vârful Omu.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Israelul retrage din serviciu bateriile sale de rachete Patriot. Cum explică experții decizia și ce se poate întâmpla cu ele

2 Misterul bărbatului răpit din parcarea Cortina Residence din Sectorul 1

3 Nu are noroc în dragoste și a ieșit cu 6 bărbați în 7 luni ca să-și găsească „jumătatea”

4 VIDEO „Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”

5 Știați cine sunt persoanele care inspectează Sfântul Mormânt încă din Vinerea Mare, înainte de miracolul Luminii Sfinte?