Wall Street Journal: 4 studii sugerează că Covid-19 ar putea deveni o epidemie sezonieră

Wall Street Journal: 4 studii sugerează că Covid-19 ar putea deveni o epidemie sezonieră

În timp ce Covid-19 s-a răspândit pe glob, cele mai mari focare până acum sunt în zone cu sezoane reci și secetoase, spun patru grupuri independente de cercetare din SUA, Australia și China care analizează acum modul în care temperatura și umiditatea afectează coronavirusul care provoacă boala, relatează 
Wall Street Journal.

Dacă concluziile lor se confirmă, lunile de vară ce vin vor oferi o perioadă de acalmie în regiunile cu climă temperată din Emisfera nordică.

Chiar și așa, mai mulți cercetători prezic că boala va reveni în toamnă, când temperaturile și umiditatea scăzute vor favoriza din nou supraviețuirea și transmiterea noului coronavirus responsabil de COVID-19.
Cele 4 studii sugerează că Covid-19 ar putea deveni o epidemie sezonieră.

”Ar trebui să ne pregătim pentru focare sporadice și anuale la fiecare câțiva ani”, a spus Stephen Kissler, biomatematician la Harvard T.H. Chan School of Public Health, care a fost șeful unei echipe care a dezvoltat simulări pe calculator pentru a studia scenarii privind modul în care epidemia s-ar putea răspândi în următorii cinci ani.

Aceste studii se bazează pe date strânse în timpul primelor șase săptămâni ale epidemiei. Sunt preliminare.

Experții de sănătate publică de la Organizația Mondială a Sănătății și de la Centrele americane pentru prevenirea și controlul bolilor, care nu au fost implicați în studii, spun că este totuși prea devreme pentru a trage concluzii cu privire la comportamentul sezonier al noului coronavirus.

”Nu știm cum se va comporta virusul bolii Covid-19 pe o vreme mai caldă”, a spus Andy Pekosz, microbliolog la Johns Hopkins University Bloomberg School of Public Health, care nu a fost implicat în studii.

”Pregătiți-vă să vă confruntați și asta și în lunile de vară și presupuneți că nu va exista pauză”, a spus el.

Multe boli sunt legate de sezoane, epidemiile de gripă au loc iarna, iar varicela are vârful de obicei primăvara. Poliomielita de obicei era la putere vara. Nimeni nu știe exact de ce. Cu toate acestea, când un nou virus își face apariția la oameni care nu au imunitate la el, ar putea dura ani de zile până când contagierea să se facă după un tipar predictibil, au spus mai mulți oameni de știință.

”Chiar dacă vom avea un declin sezonier (în această vară) la rata de transmitere”, cazurile ar putea fi foarte multe din cauză că sunt foarte mulți oameni vulnerabili.

Deși nimeni nu este sigur, unii cercetători cred că vremea caldă ar putea afecta supraviețuirea și rata de transmitere a noului coronavirus.

În cel de-al doilea dintre cele patru studii, cercetătorii de la Beihang University și Tsinghua University in Beijing au studiat cum temperaturile și umiditatea afectează transmiterea naturală a Covid-19 în 100 de orașe din China.

Ei au calculat că virusul este mai contagios în nordul Chinei, unde temperaturile și umiditatea erau scăzute, spre deosebire de orașele mai calde și cu o umiditate mai mare de pe coasta sud-estică.

”Temperaturile mari și umiditatea relativă mare reduc semnificativ transmiterea Covid-19”, au scris ei.

Cercetătorii conduți de dr. Mohammad Sajadi de la Institutul de Virusologie Umană de la University of Maryland School of Medicine au făcut harta focarelor pentru a vedea cum temperatura și umiditatea specifică afectează cazurile.

Dr Sajadi a descoperit că cele mai mari focare s-au format în Emisfera nordică între 30 de grade latitudine și 50 de grade latitudine Nord, din China la Coreea de Sud, Japonia, Italia, Franța.

Temperaturile au fost aici între 5 și 11 grade Celsius, iar umiditatea relativă între 44% și 84%, cu umiditate specifică scăzută.
 


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA