Xi Jinping în vizită în Tibet, prima vizită a unui preşedinte chinez în ultimii 31 de ani

Xi Jinping se află în prezent într-o vizită în Tibet, prima vizită efectuată de un preşedinte chinez pe "Acoperişul Lumii" în ultimii 31 de ani, a informat presa oficială chineză, relatează AFP.

Liderul de la Beijing a sosit miercuri în localitatea Nyingchi, din sud-estul regiunii autonome, a anunţat vineri agenţia Xinhua după 48 de ore.

Vizita sa coincide cu marcarea a 70 de ani de la invadarea Tibetului de către trupele comuniste, un eveniment sărbătorit la Beijing ca o "eliberare paşnică".

Semn al sensibilităţii politice a regiunii, doar un preşedinte chinez în exerciţiu a mers în vizită în Tibet de la fondarea Republicii Populare Chineze în 1949: Jiang Zemin, în iulie 1990.

Înainte de a deveni preşedinte, Xi Jinping a mers şi el în Tibet. Acest lucru s-a întâmplat în iulie 2011, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a "eliberării paşnice" a Tibetului. Xi Jinping era atunci vicepreşedinte al Chinei.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea naţională, Xi Jinping a salutat la coborârea din avion o mulţime îmbrăcată în costume tradiţionale, fluturând drapelul Chinei.

Xi Jinping a luat joi un tren cu destinaţia Lhasa, capitala tibetană.

După revoltele anti-chineze din 2008, Beijingul a investit masiv în Tibet în speranţa de a combate influenţa lui Dalai Lama, liderul spiritual tibetan care trăieşte în exil în India din 1959. Protestele nu au dispărut însă, apărând sporadic sub forma autoincendierii unor călugări budişti devotaţi lui Dalai Lama.AGERPRES


populare
astăzi

1 Urmează Bolojan?

2 REVOLTĂTOR Comisia Europeană cere extinderea contribuției CASS asupra pensiilor pentru a face rost de bani pentru salariile bugetarilor!

3 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

4 Înalt oficial al Guvernului Bolojan, pus sub acuzare de DNA

5 Peste 60.000 de persoane au stabilit un record la Mogoșoaia: cel mai mare festival familial din Europa de Est