Zece persoane au murit și alte 40 au fost rănite în Turcia

Zece persoane au murit şi alte 40 au fost rănite, dintre care nouă grav, duminică într-un accident de autocar la Mersin, în sudul Turciei, au comunicat autorităţile turce, potrivit AFP, scrie AGERPRES.

Drapel Turcia FOTO: Shutterstock

Drapel Turcia FOTO: Shutterstock

„Un autocar care circula de la Diyarbakir la Istanbul s-a ciocnit cu două maşini şi un camion pe autostradă în districtul Yenice, la Tarsus, în provincia Mersin. Zece dintre concetăţenii noştri şi-au pierdut viaţa”, a comunicat pe reţeaua X ministrul de interne, Ali Yerlikaya.

Alte 40 de persoane au fost rănite, dintre care nouă grav, a declarat ministrul sănătăţii, Fahrettin Koca.

Autocarul interurban care face legătura între Diyarbakir (sud-est) şi Istanbul a deviat brusc şi a lovit două maşini şi un camion care veneau în direcţia opusă, potrivit presei turce.

Răniţii au fost transferaţi la spitale din Mersin şi Adana, în sudul Turciei, a adăugat ministrul sănătăţii.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a prezentat condoleanţe rudelor victimelor într-un mesaj difuzat pe contul său de X.

„Autorităţile noastre competente au deschis imediat ancheta necesară asupra accidentului”, a precizat acesta.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată

2 Boicot de șase luni pe piața imobiliară? / „Nu mai cumpărați locuințe șase luni!”

3 VIDEO Doar pe autostradă, din 20 octombrie, de la Craiova și Constanța până la Bacău!

4 DOCUMENT A doborât Washingtonul guvernul Bolojan? Congresul SUA cere explicații oficiale

5 A murit Daniel Oprea, membru al Federației Române de Culturism și Fitness. Va fi înmormântat în ziua când ar fi împlinit 53 de ani