Zeci de localităţi fără primari.Alegerile, cel mai devreme în toamnă. Cum s-a ajuns aici

Zeci de localităţi fără primari.Alegerile, cel mai devreme în toamnă. Cum s-a ajuns aici

La 23 iunie, o informare a Autorităţii Electorale Permanente intra pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, pentru ca membrii Executivului să ia la cunoştinţă că, potrivit documentelor ajunse la AEP, 39 de localităţi (36 de comune şi trei oraşe) nu mai au primar, iar o comună nu mai are Consiliu Local, fiind dizolvat. Iar acestea erau doar localităţile la care exista întreaga procedură a documentelor îndeplinită, pentru că, de exemplu, la acea dată şi Primăria Sectorului 5 era fără primar, după condamnarea definitivă a lui Cristian Popescu Piedone, dar nu ajunsese decizia de încetare a mandatului.

Motivele funcţiilor vacante au fost nenumărate: decese ale edililor, condamnarea lor la închisoare, decizii de incompatibilitate, demisii din diferite motive etc. De exemplu, fostul primar din Jibert (Braşov), Iancu Boeriu, a fost omorât în bătaie de un consilier local, în martie 2022. Un alt fost edil, Traian Ogâgău (oraşul Sângeorz-Băi), a fost condamnat a doua oară într-o cauză penală (pentru conducere sub influenţa alcoolului), în august 2021, fiind lăsat fără mandat pentru a doua oară în doar doi ani. Un alt primar, cel din Valea Salciei (Buzău), se afla la al şaselea mandat în fruntea instituţiei, dar s-a angajat în septembrie 2021 la Curtea de Conturi, aşa că a pus ghetele de edil în cui, după 21 de ani.

Fără primar şi viceprimar

O situaţie şi mai gravă e în comuna Blândeşti din Botoşani. Fostul primar a fost găsit în conflict de interese în aprilie 2021, iar viceprimarul care avea delegate atribuţiile a fost găsit şi el incompatibil în iunie 2022.

Iar pe lângă aceste cazuri care au ajuns pe masa Guvernului, între timp au mai fost vacantate funcţii de primar, cum s-a întâmplat la Sărăţeni (Mureş), unde edilul a murit asfixiat într-o fosă septică, sau Şimian (Bihor), unde edilul s-a stins la două săptămâni după ce a căzut dintr-un copac. Un alt primar, din Lopătari (Buzău), singurul edil al USR în acest judeţ, şi-a dat demisia din motive personale.

Scrutin, după campania agricolă

Potrivit informaţiilor „Adevărul”, din primele discuţii ale partidelor guvernamentale, Coaliţia ar tinde spre organizarea parţialelor în toamnă, după ce sunt terminate campaniile agricole, pentru a nu se confrunta cu o prezenţă foarte scăzută. Aşadar, ar mai trece minimum două luni.

Într-un răspuns acordat de Guvernul României, prin Biroul de presă, Executivul a preluat recomandarea AEP şi a precizat că „instituţia noastră a propus organizarea acestora în al doilea semestru al acestui an, până la data prezentei nefiind stabilită data desfăşurării scrutinului”, în condiţiile în care în continuare sunt primite noi documente despre vacantarea unor demnităţi publice, AEP comunicând cu prefecţii pentru actualizarea listelor.

„Având în vedere că de la data informării menţionate au survenit noi cazuri de încetare de drept a mandatului de primar, vă informăm că, în vederea actualizării situaţiei privind localităţile în care sunt îndeplinite condiţiile pentru organizarea alegerilor parţiale, Autoritatea Electorală Permanentă va solicita date (documente) actualizate prefecţilor”, arată Guvernul.

În cazul alegerilor parţiale, termenele sunt diminuate faţă de procedura pentru un scrutin la termen. În cazul unor alegeri clasice, trebuie 90 de zile minimum între Hotărârea de Guvern de organizare a acestora şi ziua scrutinului, în timp ce pentru parţiale actul normativ poate fi dat cu 35 de zile. De altfel, acest aspect, al termenului de 35 de zile, a fost subliniat şi de Guvern în răspunsul dat „Adevărul”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

3 VIDEO George Simion, derapajul disperării? / Ți-au slăbit șuruburile, țărănușule?

4 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

5 „Este cea mai letală forță de luptă de pe planetă și o vom păstra așa”