Zelenski: În cele din urmă, lumea renunţă la gazul rusesc VIDEO

Acesta face referire la ultimul pachet de sancţiuni pe care UE l-a anunţat împotriva Rusiei. De asemenea, Zelenski a adăugat că realizarea acestui lucru este foarte dificilă, relatează news.ro.

”Uniunea Europeană se îndreaptă treptat către punerea în aplicare a celui de-al şaselea pachet de sancţiuni. Sincer, realizarea acestui lucru este foarte dificilă. Pentru că acest pachet de sancţiuni se referă în primul rând la petrol. În cele din urmă, lumea renunţă la petrolul rusesc”, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Zelenski a precizat că scăderea livrărilor ruseşti de petrol va duce la o reducere "dureroasă" a veniturilor ruşilor ceea ce reprezintă o consecinţă inevitabilă a acestui război.

”Prin urmare, se pierd venituri uriaşe pentru statul agresor în această sferă. Desigur, Rusia încearcă în mod constant să contracareze acest lucru (...) Trebuie să se obişnuiască cu faptul că o reducere foarte dureroasă a veniturilor este o consecinţă inevitabilă a războiului”, a mai afirmat preşedintele.

În postarea video de pe Facebook, preşedintele ucrainean a vorbit şi despre armele HIMARS pe care preşedintele Biden le va livra Ucrainei şi căruia îi mulţumeşte pentru sprijinul acordat.

”Aceste arme vor ajuta cu adevărat la salvarea vieţilor poporului nostru şi la protejarea pământului nostru. Sunt recunoscător preşedintelui Biden, tuturor prietenilor noştri americani şi poporului Statelor Unite pentru sprijinul acordat. Aşteptăm cu nerăbdare”, a mai afirmat Zelenski.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Paradox pe Dunăre / apele cresc în zona maritimă pe fondul unei secete istorice

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Pensii mici majorate și o nouă lege a salarizării: planul lui Luca Niculescu

4 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

5 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet